Într-o garsonieră din Casa scriitorilor „Zaharia Stancu” de la Neptun, unde am petrecut multe veri, nostalgia mă cuprinde profund. În fiecare an, în a doua jumătate a lunii iulie, acest loc îmi aduce aminte de vremurile petrecute alături de mari scriitori români.
Îmi amintesc cu drag de Fănuș Neagu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru și mulți alții care au lăsat o amprentă durabilă în literatura română. Fiecare nume evocă amintiri, de la discuțiile pline de viață până la momentele de creativitate comună.
Îmi pare că-i pot vedea pe acești oameni, cum își salută colegii, cum își împărtășesc gândurile și visurile. De exemplu, Marin Sorescu mă întreba adesea despre fiul meu, Ovidiu, cunoscut de toți drept Ovidel.
Dacă aș avea puterea, le-aș oferi ocazia de a retrăi acele momente, de la bătrânețe la copilărie, doar pentru a mai putea împărtăși câteva clipe alături de ei. Această dorință mă face să simt un dor profund pentru „Frumosul nebun al marilor orașe”.
Cu siguranță, fiecare dintre noi păstrează în suflet amintiri ce nu se vor estompa niciodată.
