ARAD. În fiecare marți, pasagerii pot zbura de pe Aeroportul Arad către Antalya, destinația preferată a arădenilor pentru o vacanță de neuitat. În perioada 10 iunie – 23 septembrie, sunt disponibile zboruri directe din Arad.
Primul zbor charter pe ruta Arad – Antalya din acest sezon estival, operat de compania aeriană MGA, a avut la bord 117 pasageri, având un grad de ocupare de 67%.
La câteva ore după, un alt avion a decolat de pe pista Aeroportului din Arad, fiind operat de compania aeriană Corendon, care a preluat 141 de pasageri pregătiți pentru o vacanță la malul Mării Mediterane. Acest zbor, realizat cu un Boeing 737-800, a înregistrat un grad de ocupare de 74%.
Procentele privind gradul de ocupare al celor două aeronave care au decolat de pe Aeroportul Arad cu destinația Antalya sunt foarte bune, fiind aproximativ identice cu cele de anul trecut, având în vedere că acestea sunt primele curse din vara lui 2025.