Identitate electronică disponibilă în Arad

Identitate electronică disponibilă în Arad

ARAD. Județul Arad se alătură celor 27 de județe din România în care a fost implementată eliberarea cărților electronice de identitate. Această veste a fost comunicată de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Arad, care anunță că, începând cu joi, 5 iunie 2025, arădenii vor putea solicita noul document.

„Începând cu data de 5 iunie 2025, Cartea Electronică de Identitate (CEI) va fi disponibilă și în județul Arad, la nivelul DJEP Arad și SPCLEP Municipiul Arad. În perioada imediat următoare, până la 1 iulie, aceasta va fi emisă, eșalonat, la toate celelalte 19 servicii publice comunitare de evidență a persoanelor de pe raza județului Arad, aflate sub coordonarea metodologică a instituției noastre”, a declarat Cristina Oprean-Vlad, directoarea DJEP Arad.

Instituția a mai precizat că noul document poate fi solicitat oricând, indiferent de termenul de valabilitate al actului de identitate pe care îl dețin arădenii. Astfel, chiar dacă buletinul este încă în termen, acesta poate fi preschimbat cu noua carte de identitate. Prima Cartă Electronică de Identitate se eliberează gratuit, începând cu vârsta de 14 ani, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Totuși, în cazul în care noul document este pierdut sau distrus, taxa de eliberare a acestuia este de 67 de lei, sumă ce poate fi achitată la ghișeele unităților CEC Bank sau la stațiile/automatele de plată SelfPay.

Informatii preluate si adaptate din: Arad Online
Etichete: Arad Carte de Identitate Electronica DJEP Arad documente de identitate identitate electronica SPCLEP
Autor: Radulescu Mihai