Dăruiește o nouă șansă: târg de adopție canină la Open Boulevard

Dăruiește o nouă șansă: târg de adopție canină la Open Boulevard

Pe 12 iulie, arădenii pasionați de animale sunt invitați să participe la un târg de adopție canină, organizat de SC Gospodărirea Comunală Arad SA, în cadrul evenimentului Open Boulevard.

Târgul se va desfășura între orele 18:00 și 21:00, pe strada 1 Decembrie 1918, oferind ocazia de a adopta un cățel în condiții legale și transparente.

Persoanele care doresc să adopte un cățel trebuie să prezinte un act de identitate, necesar pentru completarea documentelor de adopție.

Cățelii disponibili pentru adopție au vârste de până la 6 luni și sunt vaccinați (inclusiv împotriva rabiei), microcipați, deparazitați și însoțiți de carnet de sănătate.

De asemenea, cei care nu pot adopta, dar doresc să ajute animalele aflate în adăpost, pot dona hrană, textile sau alte produse utile direct la târg.

În cazul în care nu pot ajunge la eveniment, adopțiile pot fi realizate și în timpul săptămânii, de luni până vineri, între orele 9:00 și 15:00, la Adăpostul de Câini fără stăpân, situat pe Calea Bodrogului FN, lângă aeroportul din Arad.

Etichete: Arad câini de adopție donații pentru animale eveniment Open Boulevard târg adopție canină
Autor: Radulescu Mihai