Primăria Comunei Buteni a obținut fonduri europene în valoare de 15.000 de euro pentru implementarea unui sistem de irigații în parcul situat în spatele instituției.
Proiectul a inclus instalarea a 14 rânduri de câte patru aspersoare, care sunt alimentate cu apă dintr-o fântână din curtea primăriei. În plus, echipa de la Gospodăria Comunală Buteni, sub coordonarea viceprimarului Lucian Prahoveanu, a efectuat reparații la bănci, leagăne și coșuri de gunoi din parc.
„Intenționăm să transformăm parcul într-un loc destinat copiilor de toate vârstele, inclusiv prin achiziționarea de locuri de joacă. Considerăm că irigația e esențială, mai ales că am avut oportunitatea de a accesa acest proiect european. Suntem conștienți că avem nevoie de mai multe parcuri și ne propunem să îmbunătățim parcul din Buteni, dar și să dezvoltăm mici spații verzi în satele din jur, precum Cuied, Păulian și Berindia”, a declarat primarul Mircea Theodor Braiți.









