Valea Sasului, un sat situat în județul Alba, a fost atestat documentar încă din anul 1290. Astăzi, această așezare istorică numără doar doi locuitori, un bărbat și o femeie, care au rămas singuri după decesul altor doi soți, în urmă cu trei ani.
Declinul satului a început în timpul colectivizării, când mulți oameni s-au mutat în orașe în căutarea unor oportunități mai bune. De exemplu, majoritatea locuitorilor dintr-o stradă din Blaj au origini în Valea Sasului, unde și-au construit casele în anii '60.
Angela Gherman și soțul ei s-au mutat în sat în urmă cu 43 de ani, când Valea Sasului avea aproximativ 50-60 de locuitori. Angela, în vârstă de 65 de ani, își amintește că, împreună cu copiii, au făcut naveta la școală în Sânmiclăuș. După ce au crescut, copiii au ales căi diferite: băiatul a ajuns în Germania, iar fata lucrează în asigurări la Mediaș.
Familia Gherman s-a adaptat vieții de la țară, având câteva oi și o mică gospodărie. Angela apreciază liniștea locului și este mulțumită de îmbunătățirile aduse infrastructurii, cum ar fi pietruirea drumului din sat.
Biserica din sat, datată 1822, este singura clădire rămasă în picioare din fostul centru al comunității. Deși se află într-o stare de degradare, preotul vizitează satul o dată pe lună.
Moartea celor doi locuitori acum trei ani a dus la preluarea gospodăriei de către copiii lor, care continuă munca părinților, menținând grădina și via. Colectivizarea a fost un factor major în depopularea satelor din Podișul Târnavelor, multe dintre acestea rămânând aproape complet părăsite.
Recent, prin asfaltarea drumului județean și introducerea alimentării cu apă, se observă o revenire timidă a unor oameni în zonă, care își cumpără proprietăți.
În concluzie, Valea Sasului ilustrează impactul profund al migrației și al transformărilor socio-economice asupra comunităților rurale din România.
