Părinții care au primit bani pe cardurile educaționale sunt avertizați că sumele trebuie utilizate până duminică, 31 august. Ministerul Educației a comunicat că, pentru anul școlar 2024-2025, fiecare beneficiar a primit câte 500 de lei, care trebuie cheltuiți în următoarele două săptămâni.
Autoritățile îi încurajează pe părinți să achiziționeze din timp rechizitele și hainele necesare pentru copii, subliniind că, în caz contrar, sumele rămase vor fi retrase automat din conturi.
Aproximativ 670.000 de copii au beneficiat de aceste fonduri, conform celor declarate de Ministerul Educației. Transferul banilor a început în noiembrie anul trecut, în perioada campaniei electorale, când s-a estimat că 650.000 de elevi vor avea acces la aceste sprijinuri financiare.