După finalizarea alegerilor, este un moment oportun pentru a explora modul în care teoria relativității se aplică în contextul politic românesc. Deși unii ar putea susține că teoria relativității este un domeniu rezervat manualelor de fizică, este important să recunoaștem că fizica este, în esență, o formă de matematică aplicată. Relativitatea influențează considerabil viața cotidiană, iar deciziile politice au un impact profund asupra acesteia. Astfel, curentele politice sunt adesea determinate de cifre, care constituie limbajul fundamental al matematicii. Am integrat aceste concepte într-un mozaic complex, pentru a le face accesibile cititorilor, similar cu modul în care un buget de stat este adesea elaborat pe repede înainte.
Teoria relativității este bazată pe numeroase concepte, iar din aceste fundamente derivă multe altele. Suntem mai mult sau mai puțin conștienți de ele în viața de zi cu zi, în funcție de cât de mult reflectăm asupra lor și de imaginația pe care o avem. Având în vedere că totul este relativ – inclusiv simțul umorului – să le analizăm pe rând.
Mișcarea și timpul sunt relative față de observator
Adevărul politic este definit diferit, în funcție de perspectiva partidului care îl promovează. Ceea ce este considerat radical pentru unii poate fi perceput ca progresist de alții, în funcție de audiența căreia se adresează.
Istoria, inclusiv cea recentă, ne demonstrează că adevărul nu este un concept absolut în politica românească. El depinde semnificativ de contextul partidului și de fundamentele care susțin ideologia acestuia.
Masele mari curbează spațiul și timpul
Partidele mari, cu o tradiție îndelungată, care au dominat scena politică timp de decenii, tind să atragă constant resurse, atenția alegătorilor sau chiar alte partide.
Un „câmp gravitațional” generat de un partid major atrage în mod constant presa, electoratul și cererile de alianță. Astfel, partidele mai mici ajung adesea să orbiteze în jurul celor mari, promovându-le ideologia, indiferent cât de relativă este aceasta.
Unele concepte cu mare priză la public, precum populismul sau naționalismul, pot distorsiona realitatea până la un punct în care traiectoria adevărului este deviată. Lumina adevărului, dacă ne păstrăm în zona romantică a comparației, va străluci la fel de intens, dar sursa sa va fi tot mai neclară.
Percepția diferită a observatorilor
În termeni simpli, același eveniment poate fi perceput diferit de către doi observatori aflați în mișcare relativă.
Partidele politice își ajustează discursul în funcție de electoratul căruia se adresează. De exemplu, un eveniment care declanșează o mișcare, cum ar fi o pandemie, un război sau o criză economică, poate fi perceput diferit, în funcție de diversele principii, nivelul de educație, interesele personale, mediul în care se află (rural sau urban, în țară sau în diasporă), accesul la informație și filtrele care influențează modul în care primesc informațiile.
În aceste condiții, atunci când un partid – indiferent care ar fi el – dorește să rezoneze cu alegătorii, ajunge să-și adapteze discursul politic în funcție de audiență, apelând la emoții și strategii diferite.
Observatori fără privilegii
Așa cum teoria relativității nu recunoaște observatori privilegiați care să aibă acces la un adevăr absolut, la fel și în politică nu există o definiție unică a adevărului care să fie valabilă pentru toți. Există doar narațiuni adaptate la fiecare cadru social.
Este important de subliniat că nu afirmăm că există multiple adevăruri. Adevărul rămâne unul singur. Modul în care fiecare ideologie politică îl definește și îl prezintă alegătorilor săi îi conferă o aparență variată, în funcție de context.
