Taxarea inversă la TVA a devenit un subiect de discuție intensă în România, pe fondul căutării de soluții pentru reducerea deficitului bugetar și a evaziunii fiscale. Această măsură este menționată ca o posibilitate de combatere a fraudelor fiscale, în special în sectoare cu risc crescut.
Scopul principal al taxării inverse este de a limita circulația fondurilor din TVA în rețele economice fictive. Totuși, această abordare stârnește controverse în rândul specialiștilor, care exprimă îngrijorări cu privire la efectele sale.
Conform definiției oferite de ANAF, taxarea inversă reprezintă un mecanism fiscal prin care responsabilitatea plății TVA este transferată de la furnizor la beneficiar. Aceasta se realizează prin emiterea de facturi în care TVA-ul nu este inclus, iar beneficiarul este responsabil pentru calcularea și înregistrarea taxei.
Pentru a aplica taxarea inversă, atât furnizorul, cât și beneficiarul trebuie să fie înregistrați în scopuri de TVA conform reglementărilor fiscale. Beneficiarul înregistrează suma TVA-ului ca taxă colectată și deductibilă în decontul său, ceea ce modifică fluxul de capital între părți.
Măsura a fost contestată de economiști, inclusiv de consultantul fiscal Mariana Vizoli, care a susținut că implementarea sa ar putea duce la o scădere a veniturilor la buget. Aceasta a menționat că, în cazul insolvenței unei firme, TVA-ul colectat anterior de la clienți nu ar mai fi plătit, ducând la pierderi pentru stat.
România a mai experimentat cu taxarea inversă în trecut, aplicând-o la importurile din afara Uniunii Europene în 2007. După șase luni, s-a constatat o scădere semnificativă a veniturilor din TVA, fapt care a condus la anularea măsurii. Specialiștii avertizează că taxarea inversă ar putea crea dificultăți administrative suplimentare pentru firme și ar putea afecta fluxul de numerar.
