Proiect de construire a unei baze sportive cu teren de sport și vestiare la Blaj, la intrarea în localitatea Tiur

Proiect de construire a unei baze sportive cu teren de sport și vestiare la Blaj, la intrarea în localitatea Tiur

Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate a anunțat pe 3 iunie depunerea solicitării pentru emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Construire bază sportivă”, ce urmează a fi amplasat în municipiul Blaj, pe strada Costache Negri.

Terenul destinat acestui proiect este situat pe latura dreaptă, la intrarea în localitatea Tiur, fiind delimitat de zone construite pe latura de Nord-Est și Sud-Vest, unde se află locuințe individuale cu regim de înălțime redus. Pe latura de Sud-Est se află strada Costache Negri.

Suprafața terenului studiat depășește 11.170 mp și este ideală pentru construirea unei baze sportive ce va include un teren de sport și o clădire pentru vestiare/tribune. Aceasta este una dintre puținele suprafețe disponibile pentru construcții în zona analizată, situată în apropierea unei zone de locuințe individuale și a unui mic parc.

Construcția propusă va include diverse încăperi, cum ar fi vestiare, sală de fitness și spații de depozitare, iar tribunile vor fi amplasate pe placa de deasupra acestor spații. De asemenea, se va realiza un trotuar perimetral din dale prefabricate.

Suprafața neacoperită de construcții și alei va fi amenajată ca spațiu verde, contribuind astfel la îmbunătățirea peisajului urban.

Clădirea va avea un regim de înălțime de Parter, cu o suprafață construită de 220,37 mp și o suprafață utilă de 184,6 mp.

Destinații la nivelul parterului:

  • Grup sanitar 1 = 3,57 mp
  • Sala fitness = 37,61 mp
  • Spatiu depozitare = 9,27 mp
  • Vestiar arbitri = 9,11 mp
  • Vestiar gazde = 27,88 mp
  • Grup sanitar gazde = 19,03 mp
  • Hol = 6,91 mp
  • Vestiar oaspeți = 23,48 mp
  • Grup sanitar oaspeți = 17,50 mp
  • Centrala termică = 13,32 mp
  • Spălătorie = 13,34 mp
  • Grup sanitar 2 = 3,58 mp
Informatii preluate si adaptate din: Alba 24
Etichete: bază sportivă Blaj teren de sport Tiur vestiare
Autor: Radulescu Mihai