La Inspectoratul de Poliție Județean Alba, a avut loc joi, 31 iulie, ceremonia de primire a subinspectorului de poliție Daria Ana Panc, recent absolventă a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2025.
Daria, în vârstă de 21 de ani și originară din municipiul Zalău, a fost repartizată la Poliția Municipiului Alba Iulia, în cadrul Biroului Ordine Publică.
Noua colegă își propune să devină vocea celor care nu pot fi auziți și să ofere sprijin celor aflați în dificultate. Deși conștientă că provocările nu vor fi ușoare, ea consideră că energia specifică vârstei și dorința de a contribui la binele comunității o vor ajuta în cariera sa profesională.