Noul sezon de pescuit va debuta pe 8 iunie, duminică, marcând astfel prima zi de pescuit după perioada de prohibiție impusă în acest an pentru toate tipurile de pescuit practicate în România, inclusiv pescuitul comercial (industrial), familial, recreativ sau de competiție.
„Având în vedere că se apropie deschiderea sezonului pescuitului, ceea ce înseamnă încetarea perioadei de prohibiție, aș dori să aduc câteva clarificări importante pentru toți cei interesați,” a declarat Alin Tudose, vicepreședinte pescuit în cadrul AJVPS Alba.
Cât costă permisul de pescuit în Alba
Permisul de pescuit pentru acest sezon are un preț de 250 lei pentru un adult. Există gratuități pentru persoanele peste 75 de ani și reduceri pentru elevi, studenți și pensionari. Detalii suplimentare pot fi obținute la sediul AJVPS Alba, situat pe Calea Moților.
În deschiderea acestui sezon, AJVPS Alba a realizat o acțiune de populare a râului Mureș cu aproximativ o tonă de crab, iar recent a fost populat Barajul Mihoiești cu peste 5.000 de bucăți de păstrăv indigen.
„Aceste măsuri au fost implementate în interesul pescarilor. Sperăm să aveți parte de un sezon plăcut. În încheiere, vă transmit clasicul și tradiționalul „Fir întins!”,” a adăugat Alin Tudose.
Menționăm că prohibiția generală în habitatele piscicole naturale pentru pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial se desfășoară pe o perioadă de 60 de zile, între 9 aprilie și 7 iunie.
Pescuitul în perioada de prohibiție este sancționat cu amenzi, anularea permisului de pescuit, și în cazuri grave, întocmirea unui dosar penal pentru braconaj.