Tot mai mulți români aleg să își petreacă vacanța de vară în țări precum Bulgaria, Grecia și Turcia, iar drumul spre aceste destinații implică adesea traversarea Bulgariei, Serbiei sau Macedoniei de Nord. Statisticile arată că, în fiecare săptămână, aproximativ 35.000 de români părăsesc țara prin punctul de trecere Giurgiu.
Pe fondul creșterii semnificative a traficului în sezonul estival, autoritățile din aceste țări au implementat măsuri mai stricte pentru a diminua accidentele și abaterile de la regulile rutiere.
Noile reglementări se aplică direct șoferilor români care călătoresc prin aceste state, iar amenzile pentru abateri pot fi considerabile.
Sancțiuni severe în Bulgaria
Începând cu acest weekend, Bulgaria a început să utilizeze camerele de supraveghere de pe autostrăzi nu doar pentru a verifica validitatea vinietei, ci și pentru a sancționa automat șoferii care circulă pe banda de urgență. Amenzile pentru această infracțiune pot ajunge la 1.000 leva (aproximativ 2.500 lei), iar permisul de conducere poate fi suspendat. Aceste sancțiuni se aplică indiferent de naționalitate.
De asemenea, autoritățile bulgare au introdus un sistem de măsurare a vitezei medii pe anumite tronsoane. Dacă viteza medie depășește limita legală, șoferul va fi amendați automat.
Grecia și amenzile record
În Grecia, amenzile pentru abateri rutiere au crescut semnificativ în această vară. De exemplu, utilizarea telefonului mobil la volan sau conducerea sub influența alcoolului pot atrage sancțiuni de până la 8.000 euro. Permisul de conducere poate fi suspendat pentru o perioadă de până la patru ani, în funcție de gravitatea faptei. Autoritățile grecești desfășoară controale riguroase pe autostrăzi și în zonele turistice, având o toleranță zero față de încălcările legii.
Controale în Serbia și Macedonia de Nord
Românii care aleg să călătorească în Grecia prin Serbia și Macedonia de Nord trebuie să fie conștienți de măsurile stricte de control. Serbia a instalat camere fixe și mobile pentru a monitoriza viteza, iar sancțiunile pentru depășirea limitei legale pot varia între 3.000 și 120.000 dinari (aproximativ 25 – 1.000 euro). Neplata amenzilor pe loc poate duce la reținerea documentelor.
În Macedonia de Nord, limita maximă de viteză pe autostradă este de 120 km/h, iar amenzile pentru depășirea acesteia pornesc de la 45 euro, putând ajunge până la peste 300 euro pentru abateri grave.
Prețurile la carburanți
Un alt aspect important pentru călători este prețul combustibilului. În Bulgaria, motorina costă 1,221 euro, iar benzina 1,224 euro. În Serbia, motorina se vinde cu 1,661 euro, iar benzina cu 1,549 euro. În Macedonia de Nord, motorina este la 1,055 euro, iar benzina depășește 1,2 euro. În Grecia, prețurile sunt de 1,557 euro pentru motorină și 1,762 euro pentru benzină. În Turcia, motorina costă 1,071 euro, iar benzina 1,043 euro.