Pe 5 martie, România sărbătorește Ziua Florii de Colț, o floare protejată prin lege din 1933 și considerată un adevărat "monument al naturii". Această floare de munte este adesea asociată cu simbolul iubirii, având legende care spun că bărbații urcau pe stânci abrupte pentru a culege floarea de colț, oferind-o apoi iubitelor lor.
Floarea de colț, cunoscută și sub numele de „floarea zânelor”, este un simbol al purității și tinereții, fiind utilizată în medicina populară pentru proprietățile sale antiinflamatorii.
În România, floarea crește în Rezervația Scărița-Belioara din județul Alba, la altitudini de aproximativ 600 de metri, fiind cea mai joasă altitudine la care poate fi găsită în Europa. Alte regiuni unde se întâlnește includ Munții Maramureșului, Rodnei, Obcinele Bucovinei, și diverse masive montane precum Ceahlău, Bucegi și Făgăraș.
În 1911, botanistul Alexandru Borza a realizat un studiu detaliat asupra acestei plante, contribuind astfel la protejarea ei ca „monument al naturii”. De asemenea, floarea de colț se găsește și în alte zone montane din Europa și Asia, având diverse denumiri, precum "Wollblume" și "étoile du glacier".
Floarea de colț are o apariție delicată, cu petale albe acoperite de perișori fine, și înflorește în perioada verii, în lunile iulie și august. Este o specie perenă, iar inflorescențele sale sunt grupate în formă de stea, protejate de un strat de peri lânoși care ajută la supraviețuirea în condiții meteorologice aspre.
Legendele românești spun că floarea de colț a apărut din lacrimile Mântuitorului, aducând noroc celor care o descoperă. În Alpi, se crede că florile de colț sunt legate de mituri despre Fecioara Maria și despre o lacrimă a Crăiesei Zăpezii.
Floarea de colț are o semnificație aparte și în Elveția, unde este simbolul unor organizații de stat, inclusiv a armatei elvețiene, fiind folosită ca insignă de către trupele alpine din diferite țări.
