Comuna Vințu de Jos, situată în apropierea orașului Alba Iulia și a văii Mureșului, găzduiește o mică comunitate de bulgari, care a contribuit semnificativ la istoria locală, dar rămâne adesea în umbra altor grupuri etnice din Transilvania.
Importanța acestei comune a crescut datorită căii ferate și a apropierii de centrele administrative, facilitând astfel migrarea bulgarilor în perioada secolelor XVII–XIX. Aceștia au ajuns în zonă în urma unor valuri de migrație, în special din motive religioase, căutând refugiu de persecuțiile otomane.
Printre aceștia se numărau meșteșugari talentați și grădinari cunoscuți pentru abilitățile lor remarcabile în cultivarea legumelor. Unii dintre ei au fost foști militari sau coloniști atrași de oportunitățile economice oferite de Imperiul Habsburgic.
Cultura bulgară a lăsat o amprentă durabilă în comunitatea locală, obiceiurile culinare integrându-se rapid în viața de zi cu zi. De exemplu, zacusca, un preparat specific, are rădăcini comune în ambele culturi. Limba bulgară a fost transmisă din generație în generație, devenind un simbol al identității etnice pentru multe familii.
Bulgarii au construit, de asemenea, lăcașuri de cult care reflectă diversitatea religioasă a comunității. În prezent, urmașii acestor bulgari sunt, în mare parte, asimilați, dar păstrează cu mândrie amintirea originilor lor. Mărturiile documentare și povestirile transmise din generație în generație sunt esențiale pentru reconstituirea prezenței bulgare în zonă.
O legendă locală evocă sosirea primilor bulgari, care au adus cu ei semințe de roșii nemaivăzute și o carte de rugăciuni. Aceștia s-au așezat lângă râu, iar grădinile lor au prosperat într-o singură vară, lăsând o impresie puternică asupra țăranilor locali.
