Ministerul Educației și Cercetării a inițiat o consultare publică pentru un proiect de ordin ce vizează aprobarea „Codului de Conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură”, destinat mediului preuniversitar, cu implementare începând cu anul școlar 2025-2026.
Acest cod își propune să creeze un mediu educațional liber de prejudecăți, stereotipuri negative și orice formă de intoleranță, inclusiv xenofobie și antisemitism.
El a fost elaborat conform Statutului elevului și legislației naționale și internaționale în domeniul drepturilor omului.
Conform documentului, codul se adresează tuturor actorilor din educație – elevi, profesori, personal auxiliar, părinți și parteneri educaționali, stabilind așteptări clare în privința comportamentului acestora.
Obligațiile elevilor includ respectul față de colegi și cadrele didactice, raportarea actelor de discriminare și participarea activă la activități educaționale menite să prevină xenofobia și discursul instigator la ură.
Cadrele didactice au responsabilitatea de a combate orice formă de discriminare, de a promova respectul pentru drepturile omului și de a integra elemente din strategii naționale de prevenire a antisemitismului și xenofobiei în procesul educațional.
Printre faptele interzise în unitățile de învățământ se numără instigarea la ură, promovarea ideologiilor totalitare și negarea Holocaustului. Aceste măsuri sunt esențiale pentru asigurarea unui climat educațional sănătos și respectuos.