Meteorologii din cadrul ANM au emis vineri avertizări de tip Cod Galben și Cod Portocaliu referitoare la caniculă și furtuni, care sunt valabile în județul Alba și în alte regiuni din țară până duminică seara.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, județul Alba se află sub avertizare Cod Galben de caniculă în zilele de vineri, 6 iunie, și în weekendul 7-8 iunie. Totodată, pentru vineri, între orele 12:00 și 23:00, județul va fi sub Cod Galben de furtuni.
Avertizare Cod Galben de caniculă
Cod Galben de temperaturi extrem de ridicate și disconfort termic
Interval de valabilitate: 7 și 8 iunie, între orele 12:00 și 21:00
Sâmbătă și duminică, în regiunile Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, sudul Munteniei și jumătatea de nord a Moldovei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă, generând disconfort termic. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în jumătatea de vest a țării și, pe alocuri, în restul regiunilor.
Temperaturile maxime vor varia între 30 și 36 de grade, cele mai ridicate valori fiind așteptate izolat în Banat și sud-vestul Olteniei.
Notă: Luni, 9 iunie, vremea caldă va persista în sudul și sud-estul țării, unde se va simți local disconfort termic.
Avertizare Cod Galben de temperaturi ridicate
Interval de valabilitate: 6 iunie, ora 12:00 – 6 iunie, ora 21:00
În această zi, în regiunile Banat, Crișana, Maramureș, jumătatea nord-vestică a Transilvaniei, precum și în jumătatea sudică a Olteniei și a Munteniei, se vor înregistra temperaturi extreme pentru această dată, generând disconfort termic. Local, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în vestul și sudul țării.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cele mai ridicate valori fiind așteptate izolat în Banat și Crișana.
Avertizare Cod Galben și Portocaliu de furtuni
Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată
Interval de valabilitate: 6 iunie, ora 12:00 – 6 iunie, ora 23:00
În regiunile Banat, vestul, sudul și estul Transilvaniei, vestul și nordul Munteniei, precum și în centrul Moldovei, se vor înregistra perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și vijelii (rafale de 50-70 km/h), iar pe alocuri vor avea loc căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și izolat vor depăși 30-40 l/mp.
Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată
Interval de valabilitate: 6 iunie, ora 12:00 – 6 iunie, ora 23:00
În regiunile Oltenia, nordul Moldovei și local în Carpații Meridionali și Orientali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, manifestându-se prin averse torențiale, vijelii puternice (rafale de 70-90 km/h) și grindină de dimensiuni medii și posibil mari.
În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40-50 l/mp, iar izolat, peste 60 l/mp.