Alba Iulia îmbunătățește infrastructura: rețea de apă și canalizare pentru 15 străzi din cartierul Orizont

Alba Iulia îmbunătățește infrastructura: rețea de apă și canalizare pentru 15 străzi din cartierul Orizont

În cartierul Orizont din Alba Iulia, rețeaua de apă și canalizare a fost extinsă pe 15 străzi, lucrările fiind recent finalizate și recepționate de autorități. Primarul Gabriel Pleșa a anunțat că locuitorii pot acum să se branșeze la noua rețea.

Străzile beneficiare ale acestei extinderi sunt: Azur, Zenit, Albatros, Uranus, Orizont 3, 4, 6, 9, 10, 16, 21, 23, 24, 25 și 26.

”Această investiție a fost mult așteptată de comunitatea locală”, a declarat primarul.

Lucrările, realizate de Urs Construct SRL, au fost finanțate prin Programul ”Anghel Saligny” și au avut un cost total de 4.475.153 lei, plus TVA. Dintre realizările acestei investiții se numără:

  • 4,4 km de conducte
  • 93 de cămine de canalizare stradale
  • 119 cămine de racord
  • o stație de pompare
  • 24 de hidranți de incendiu subterani
  • 27 de cămine de vane
  • 27 de cămine de apometru
Etichete: Alba Iulia apă canalizare infrastructură investiții lucrări publice Orizont primărie
Autor: Radulescu Mihai