Doi adolescenți din Sebeș, cu vârste de 15 și 17 ani, au fost reținuți pentru furt. Polițiștii au constatat că aceștia au schimbat poziția camerei de supraveghere înainte de a pătrunde într-un imobil în construcție.
„La data de 5 iunie 2025, polițiștii de investigații criminale din Sebeș au decis reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a celor doi tineri, în vârstă de 17 și 15 ani, din municipiul Sebeș și, respectiv, din municipiul Mediaș, care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat”, au declarat reprezentanții IPJ Alba.
Din investigațiile efectuate de către polițiști, a reieșit că, în data de 29 mai 2025, între orele 21:25 și 22:00, adolescenții au modificat unghiul camerei de supraveghere a unei clădiri aflate în construcție, situată pe strada Șurianu din Sebeș. Aceștia au escaladat gardul împrejmuitor și au pătruns în interior printr-o ușă închisă, dar neasigurată.
Ulterior, prin forțarea sistemului de închidere a ușilor din clădire, ei au reușit să acceseze trei încăperi, de unde au sustras patru țevi de cupru, un clește de popnituri, precum și diverse piese componente ale unei centrale termice.
Cercetările continuă în legătură cu săvârșirea infracțiunii de furt calificat.