Începând cu marți, noul regulament al WTA privind eligibilitatea în competițiile feminine va impune jucătoarelor să se supună unor teste genetice. Aceste teste, care vor consta în prelevarea unei probe prin tampon bucal, sânge sau salivă, au scopul de a verifica prezența genei SRY, asociate cu caracteristicile masculine.
Fiecare atletă va fi testată o singură dată, iar numai un rezultat negativ, ce confirmă absența genei SRY, le va permite să participe în circuitul WTA. În cazul unui rezultat pozitiv, jucătoarele vor fi supuse unor evaluări medicale suplimentare pentru a decide dacă pot concura.
Regulamentul impune și semnarea unui document prin care sportivele sunt informate despre posibilele sancțiuni în cazul refuzului de a efectua testul.
Anterior, regulamentul permitea participarea femeilor transgender în competiții, cu condiția menținerii unui nivel de testosteron sub 2,5 nmol/L timp de doi ani. Deocamdată, nu există femei transgender active în circuitul WTA.
WTA a declarat că scopul acestei politici este de a promova egalitatea de șanse în tenisul profesionist feminin, asigurând competiții corecte pentru toate jucătoarele. De asemenea, organizația a subliniat că aceasta este o temă complexă, angajându-se să trateze toate sportivele cu respect.
Modificările vin după ce alte organizații sportive, precum World Athletics și World Boxing, au implementat reguli similare privind testele genetice pentru sportivii din competițiile feminine.









