Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că, în perioada 29 august, ora 10:00 - 30 august, ora 21:00, vremea va deveni treptat călduroasă în majoritatea regiunilor din țară. Temperaturile maxime se vor situa între 30 și 34 de grade Celsius, cu valori mai scăzute pe litoral și în zonele depresionare, dar și cu posibile atingere a 36 de grade în regiunile vestice.
În zonele Banat și Crișana, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) putând depăși pragul critic de 80 de unități.
În ceea ce privește precipitațiile, meteorologii anticipează instabilitate atmosferică în după-amiaza zilei de sâmbătă, în special în sud-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali. Ploile vor continua și în centrul și nord-estul țării, cu intensificări pe parcursul nopții și în ziua de duminică, inclusiv în Carpații Orientali și Meridionali.
Aceste fenomene se vor manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și vânt puternic, cu rafale de până la 55 km/h. Cantitățile de apă vor varia, cu valori de 10 - 15 litri/mp, iar izolat se pot acumula peste 25 litri/mp.
ANM avertizează că, la începutul săptămânii viitoare, căldura va persista, iar în regiunile vestice și sud-vestice se va resimți o caniculă accentuată. De asemenea, până la ora 16:00 a zilei de sâmbătă, este în vigoare un Cod galben pentru intensificări ale vântului în județul Caraș-Severin, cu viteze ce pot atinge 70 km/h.









