Liderii partidelor din coaliție au convenit, în principiu, asupra unei rocade de premieri între PNL și PSD. Se pare că Ilie Bolojan ar urma să preia funcția de premier, însă împărțirea ministerelor rămâne în continuare neclarificată.
Conform surselor, PSD ar putea obține Ministerul Justiției, cu Radu Marinescu ca favorit, Ministerul Transporturilor, posibil sub conducerea lui Ciprian Șerban, și Ministerul Muncii. De asemenea, pentru Ministerul Sănătății ar putea fi propus Alexandru Rogobete, iar la Agricultură ar putea fi avansat Florin Barbu.
Pe de altă parte, ministerele Energiei și Fondurilor Europene sunt în competiție între PSD și PNL, iar liberalii ar putea prelua alte trei ministere: Internele, Educația și Finanțele, cu Cătălin Predoiu, Daniel David și Bogdan Huțucă în frunte.
USR ar urma să gestioneze patru ministere: Economia, Externele, Apărarea și Mediul, cu Cristian Diaconescu și Diana Buzoianu ca posibili lideri. UDMR va rămâne cu două ministere: Dezvoltarea și Cultura, deși și-ar fi dorit să mențină și Finanțele.
În cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria, liderii partidelor au discutat, de asemenea, despre măsurile pe care viitorul Executiv le va implementa. Taxa de solidaritate va fi eliminată, iar CASS pentru pensii nu va mai fi aplicată. De asemenea, nu se preconizează o creștere a TVA pentru alimente și medicamente, dar se va reduce cu 5% cheltuielile cu personalul din instituțiile publice și se vor majora accizele la alcool și produse cu conținut ridicat de zahăr.
Negocierile privind măsurile fiscale continuă, iar impozitul pe profit ar putea fi crescut de la 16% la 19%, iar cel pe dividende la 16%. Se discută, de asemenea, despre o posibila majorare a TVA-ului cu două procente, ceea ce ar putea duce la scumpiri ale țigărilor și băuturilor alcoolice.
În ceea ce privește economiile, liderii speră să atragă resurse prin comasarea instituțiilor și reducerea personalului, dar și prin tăierea sporurilor și plafonarea salariilor. Există, totuși, divergențe în legătură cu vânzarea pachetelor de acțiuni ale companiilor de stat, PSD exprimându-și opoziția față de această idee.