În contextul campaniei „Iubirea nu omoară”, abordăm povestea emoționantă a două surori care au rămas fără mamă din cauza unei crime îngrozitoare.
Durerea provocată de pierderea unei mame este incomensurabilă, iar copiii afectați de aceste tragedii se confruntă cu provocări imense. În martie 2020, mama Cristinei a fost găsită fără viață, iar fostul soț a fost rapid suspectat.
Cristina Camil, fiica victimei, a descris momentele traumatizante în care a recunoscut-o la morgă, observând vânătăi pe față și mâini. Incidentul a fost raportat la 112, dar poliția, care era deja familiarizată cu violența domestică, a tratat cazul superficial.
„A fost o serie de episoade de violență, dar nimeni nu a intervenit”, a declarat Cristina, subliniind că vecinii și familia erau conștienți de situație, dar se temeau de agresor.
Procuratura a început ancheta abia după autopsie, care a relevat traume severe. În ciuda dovezilor, procesul a fost întârziat, iar Gheorghiță Turcu, agresorul, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, dar Cristina consideră că o viață nu poate fi compensată prin pedeapsă.
„Despre femicid se vorbește prea puțin, iar victimele colaterale, cum ar fi copiii rămași în urmă, sunt adesea ignorate”, a adăugat Oana Sandu, jurnalistă și co-victimă. Din 2026, va exista o lege dedicată femicidului, dar aceasta nu include suficiente măsuri de sprijin pentru supraviețuitori.
Este esențial ca societatea să nu mai rămână indiferentă față de aceste cazuri. Întrebarea care persistă este: am făcut noi, ca societate, tot ce ne stă în putință pentru a preveni astfel de tragedii?
