Universitatea din Ploiești îmbunătățește experiența studenților cu noi facilități moderne

Universitatea din Ploiești îmbunătățește experiența studenților cu noi facilități moderne
Pexels-RDNE Stock project

Universitatea din Ploiești a anunțat recent implementarea unor proiecte menite să îmbunătățească experiența studenților, conform declarațiilor rectorului, conf. univ. dr. ing. Alin Diniță. În cadrul unei conferințe de presă, acesta a subliniat dificultățile întâmpinate în menținerea studenților în universitate exclusiv pentru studiu, având în vedere rata crescută de abandon școlar.

„Este o problemă mai generală în România, unde promovabilitatea de la anul 1 la anul 2 este relativ scăzută. Din acest motiv, am dezvoltat diverse activități remediale, în special pentru materii precum matematică și fizică, care sunt considerate dificile de către studenți. Scopul nostru este să îi facem să revină la cursuri în loc să plece acasă în pauze”, a explicat Diniță.

Printre noile facilități se numără o sală de gaming, un studio de podcast și cinci spații de recreere, toate destinate relaxării și interacțiunii între studenți. Aceste spații sunt în prezent în construcție și se află la aproximativ 60% din stadiul final.

Rectorul a menționat, de asemenea, că rata de abandon a început să scadă, în parte datorită conștientizării crescută a importanței studiilor superioare, mai ales în contextul crizei economice actuale.

Începând cu acest an universitar, aproximativ 5.830 de studenți, inclusiv cei din programele de licență, masterat și doctorat, își vor începe studiile la UPG Ploiești. Universitatea a introdus, de asemenea, o nouă specializare în Psihologie, cu 50 de locuri disponibile, toate cu taxă.

Etichete: abandon școlar facilități Ploiești studenți universitate
Autor: Paraschiv Dumitru