Primul incident a fost înregistrat în jurul orei 20:30, când polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au oprit pentru verificare, în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat-Vidin, un autoturism înmatriculat în Danemarca, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 34 de ani.
După ce au efectuat controlul autoturismului, polițiștii au descoperit un total de 24.980 de țigarete (echivalentul a 1.249 de pachete), ascunse în diverse locuri, inclusiv în bagaje, în capitonajul portbagajului, în locașuri special amenajate sub caroserie și în roata de rezervă. Aceste țigarete, de diferite mărci și având timbru fiscal bulgăresc, nu erau însoțite de documente de proveniență. Valoarea totală a țigaretelor a fost estimată la aproximativ 32.637 lei, iar întreaga cantitate, împreună cu autoturismul utilizat pentru transport, a fost confiscată și introdusă în camera de corpuri delicte a Poliției de Frontieră.
„În acest caz, șoferului i s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal, sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, marcate necorespunzător sau cu marcaje false, în cantitate ce depășește 10.000 țigarete. La finalizarea cercetărilor, se vor propune soluții legale prin unitatea de parchet”, se precizează în comunicatul Inspectoratului Teritorial Giurgiu.
În aceeași zi, polițiștii de frontieră au efectuat verificări asupra altor două autoturisme înmatriculate în România, conduse de cetățeni români, în zona DN 3. Aceștia au găsit 840 de țigarete (42 de pachete), cu timbru fiscal bulgăresc, cantitate ce depășește limita legală admisă, având o valoare estimată de 700 lei.
„Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu avertisment, conform Legii nr. 227/2015, iar întreaga cantitate de țigarete a fost confiscată și introdusă în camera de corpuri delicte a instituției”, a adăugat Inspectoratul Teritorial Giurgiu în comunicat.