Un incident tragicSângeorz-Băi, unde un armăsar de rasă valora mii de euro, s-a prăbușit sub privirile spectatorilor, epuizat după ce a tras un buștean de o tonă. Autoritățile locale au anunțat că astfel de competiții nu sunt reglementate în România, iar poliția a deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor. Atenție! Imaginile și detaliile care urmează pot afecta emoțional.
Falko, un armăsar din rasa Percheron, în vârstă de 10 ani, cântărea peste o tonă și a fost vedeta competiției. În imaginile filmate la evenimentul din localitatea Cormaia, se observă cum echipajul din Slovacia îndeamnă caii, inclusiv pe Falko și pe partenerul său mai mic, să tragă un buștean imens.
Martor: „Am văzut întrecerea de cai cu un buștean imens. Unii dintre ei nu reușeau să miște bușteanul, iar eu așteptam echipajul vedetă din Slovacia, care a terminat cursa în doar două minute.”
Oamenii prezenți la eveniment afirmă că animalul a fost forțat să tragă până la ultima suflare. Acesta câștigase cu o zi înainte un alt concurs la Gilău, în Cluj, și, complet epuizat, s-a prăbușit la finalul competiției.
Eva Lazăr, medic veterinar: „Diagnosticul meu clinic, la fața locului, este de hemoragie pulmonară fatală asociată cu efortul.”
Reporter: Din cauza efortului a murit?
Localnic: „Cred că de la efort, că nu a avut din ce.”
Cei prezenți spun că la eveniment s-ar fi făcut pariuri pe caii înscriși în concurs.
Martor: „I-am auzit vorbind despre pariuri, ceea ce ar trebui să fie reglementat de autorități.”
Autoritățile locale au declarat că evenimentul ar fi fost un concurs de defilare a cailor. Cătălin Bota, primarul orașului Sângeorz-Băi: „Era un concurs de frumusețe cabalină. Nu mă întrebați așa, era a treisprezecea ediție și la fiecare ediție s-au organizat... era punctul de atracție, acesta aduce lume.”
Din păcate, competițiile de tracțiune nu sunt reglementate în România, iar legislația nu prevede vreo interdicție.
Anton Varga, de la Direcția Sanitar Veterinară Bistrița: „Nu există un cadru legal pentru asemenea competiții, nu pot fi avizate în această formă. Am demarat acțiuni pentru a afla cine a organizat acest eveniment și în ce circumstanțe, iar măsurile vor urma.”
Crina Sârb, purtătoare de cuvânt IPJ Bistrița Năsăud: „A fost întocmit un dosar penal, iar DSVS BN va efectua necropsia pentru a stabili cauza decesului.”
Asociațiile de protecție a animalelor cer interzicerea acestor competiții prin lege.
Sincron, reprezentant al asociației Megafauna: „Asociația noastră condamnă astfel de evenimente și cere autorităților să le interzică urgent. Este clar o cruzime față de animale, nu este primul cal care a murit la o astfel de competiție și, dacă nu se interzic, cu siguranță nu va fi nici ultimul.”
La eveniment au fost înscriși mai mulți cai, dar mulți dintre ei nu au reușit să urnească din loc buștenii extrem de grei!