Update: Președintele american, Donald Trump, este "pregătit" să se întâlnească în Turcia cu omologii săi, Volodimir Zelenski din Ucraina și Vladimir Putin din Rusia, a declarat luni purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, conform AFP.
Trump "a afirmat deja că este pregătit, dacă se ajunge acolo, dar dorește ca cei doi lideri și ambele părți să vină împreună la masa negocierilor", a adăugat ea în fața presei.
Știrea inițială:
"Este crucial pentru avansarea procesului de negocieri", a declarat șeful delegației ucrainene, ministrul apărării Rustem Umerov, la finalul reuniunii dintre delegațiile ucrainene și ruse.
Citește și:
Turcia: Sprijinul SUA pentru discuțiile de pace dintre Rusia și Ucraina este extrem de important
Disponibilitatea lui Zelenski de a se întâlni cu Putin a fost reafirmată rapid de purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Gheorghi Tihii. "Președintele nostru este pregătit să se întâlnească și mâine. Dacă Putin spune că vrea să se întâlnească, președintele Zelenski va fi acolo. Nu avem nicio problemă în acest sens. Din păcate, dificultatea provine din partea cealaltă", a declarat Tihii la Istanbul.
Ce a declarat tabăra rusă despre încetarea focului
Un alt subiect important al reuniunii a fost apelul Ucrainei pentru o încetare a focului de 30 de zile, care să permită progresul în negocierile de pace.
Conform lui Umerov, Ucraina va răspunde în termen de o săptămână la condițiile prezentate de Rusia pentru a declara un astfel de armistițiu.
Umerov și-a exprimat regretul că Rusia nu a transmis documentele cu condițiile sale privind încetarea focului și soluționarea conflictului până la reuniunea propriu-zisă, chiar dacă Kievul a trimis "foaia de parcurs" cu pozițiile sale în avans Moscovei și a cerut părții ruse să facă același lucru, astfel încât reuniunea de luni să producă deja rezultate.
"Echipele noastre vor avea nevoie de o săptămână pentru a analiza documentele și apoi vom putea coordona următorii pași", a declarat ministrul ucrainean al apărării.
Președintele turc susține ideea unei întâlniri trilaterale
De asemenea, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a reiterat propunerea pentru o reuniune la nivel înalt între președintele rus Vladimir Putin, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele american Donald Trump la Istanbul sau Ankara.
"Cea mai mare dorință a mea este să-i reunesc pe (Vladimir) Putin și (Volodimir) Zelenski și să-l aduc pe (Donald) Trump să se alăture lor. Dacă ei acceptă, mă voi alătura și eu, pentru a face din Istanbul un centru al păcii", a declarat el la finalul unei a doua reuniuni directe între delegațiile rusă și ucraineană, luni, la Istanbul.
Pe de altă parte, șeful delegației ruse la aceste discuții, Vladimir Medinski, a afirmat că Rusia a propus o încetare a focului parțială de "2-3 zile" în anumite sectoare ale frontului, în timp ce Kievul insistă asupra unui armistițiu complet și necondiționat.
"Am făcut o propunere destul de generală: un armistițiu concret timp de două sau trei zile în anumite zone ale frontului pentru a putea recupera cadavrele soldaților decedați", a declarat Medinski într-o conferință de presă care a urmat discuțiilor, conform Unian. De asemenea, el a confirmat posibilitatea unui nou schimb de prizonieri.
Anterior, ministrul ucrainean al apărării, negociatorul-șef al Kievului, a afirmat că Ucraina și Rusia au convenit luni să facă schimb de toți prizonierii lor de război grav răniți sau sub vârsta de 25 de ani, precum și de 6.000 de trupuri ale soldaților uciși din fiecare parte.
"Am convenit să schimbăm toți prizonierii de război grav răniți și grav bolnavi. A doua categorie include tinerii soldați cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, în formula toți pentru toți", a declarat ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, citat de AFP. "De asemenea, am convenit să returnăm 6.000 contra 6.000 de trupuri ale soldaților căzuți", a adăugat el.
Referitor la trupurile militarilor decedați, conform lui Medinski, Federația Rusă va preda Ucrainei "6.000 de trupuri de ofițeri ucraineni". El a adăugat că nu știe dacă partea ucraineană deține trupuri ale ofițerilor ruși.
În plus, potrivit acestuia, Rusia va studia lista cu numele celor 339 de copii transmisă luni de Ucraina în cadrul negocierilor de la Istanbul pentru a facilita întoarcerea lor în "țara vecină", a afirmat negociatorul-șef rus, Vladimir Medinski, citat de EFE.
"Rusia va studia fiecare caz fără excepție de pe lista ucraineană. Nu există niciun copil furat, există copii salvați și scoși din zonele de luptă", a declarat Medinski după ce a apărut în fața presei în urma discuțiilor de puțin peste o oră cu partea ucraineană la Palatul Ciragan din Istanbul.