Din perspectiva rusă, Putin a folosit întâlnirea de la Istanbul în scopuri de propagandă internă și pentru a imita un proces de pace, câștigând astfel timp și amânând aplicarea sancțiunilor, a declarat Sîbiga pe rețeaua de socializare X, conform EFE.
În viziunea sa, liderul de la Kremlin își propune să pară constructiv în timp ce refuză să pună capăt războiului. „Din perspectiva ucraineană, ne-am reafirmat angajamentul față de pace și am convenit asupra revenirii a 1.000 de cetățeni ai noștri. Chiar și pentru acest rezultat, a meritat”, a subliniat șeful diplomației ucrainene.
Alegeri 2025
Abateri considerate contravenții sau fapte penale în ziua alegerilor. Frauda care poate aduce și 5 ani de închisoare.
Incidente la urne în diaspora. Obiceiul ilegal la care recurg tot mai mulți votanți din străinătate.
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2025, turul 2, în diaspora. Peste 500.000 de români au votat până sâmbătă la ora 18:00.
Mihai Enache, AUR: „În Moldova continuă turismul electoral cu sprijin public. Cerem Franței să nu intervină în alegeri.”
Rezultatul întâlnirii de la Istanbul
În plus, Sîbiga a afirmat că acest rezultat, singurul tangibil al întâlnirii din Turcia, este rodul eforturilor președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, și al liderului american, Donald Trump. „Impulsul în favoarea păcii din ultimele luni a creat presiunea necesară, obligându-i pe ruși să demonstreze măcar câteva rezultate”, a subliniat el, conform Agerpres.
Sîbiga a adăugat că „din perspectiva globală, există doar un indiciu real al voinței Rusiei de a pune capăt războiului: ca Putin să accepte un armistițiu necondiționat, total și durabil”.
Declaratii despre negocieri
„Diplomații pot realiza mult mai multe atunci când armele tac. Putin poate face acest lucru în orice moment, pentru că Ucraina este pregătită și pe deplin angajată pentru pace. Până atunci, nu putem concluziona că Rusia negociază cu bună credință sau are intenții serioase de a atinge pacea”, a subliniat ministrul ucrainean de Externe.
El a mai declarat că „lumea nu poate permite ca întâlnirea de la Istanbul să fie folosită de Rusia ca o scuză pentru a continua agresiunea. Iar dacă Rusia întârzie anunțul încetării focului, va trebui să exercităm o presiune suplimentară asupra acesteia pentru a o convinge să acționeze”.