Trei adolescente din Dolj au sunat la 112 de pe un telefon furat pentru a reclama o răpire fictivă

Trei adolescente din Dolj au sunat la 112 de pe un telefon furat pentru a reclama o răpire fictivă

Părinții a trei adolescente dintr-o comună din județul Dolj au fost sancționați cu câte 500 de lei, iar Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) a fost informată, după ce fetele de 12, 13 și 15 ani au decis să facă o farsă. Oferind detalii false, una dintre ele a sunat la 112 de pe un telefon furat de la un vecin, afirmând că a fost răpită din Caracal împreună cu alte patru tinere, într-o dubă neagră, fără a indica o destinație specifică.

În urma apelului, fetele au distrus cartela SIM și au returnat telefonul proprietarului. "Ajutor, am fost răpite!" – acestea au fost cuvintele auzite de polițiștii Secției 13 Poliției Rurale Segarcea, vineri, 23 mai, în jurul orei 23:26, în urma apelului de urgență efectuat de o tânără care s-a prezentat sub numele Maria, conform raportului IPJ Dolj.

În timpul discuțiilor cu apelanta, aceasta a susținut că a fost răpită din municipiul Caracal, județul Olt, împreună cu alte patru fete, fiind transportate cu o dubă neagră într-o direcție necunoscută, fără a putea oferi detalii despre celelalte tinere.

În regim de urgență, echipele de poliție din cadrul Poliției Orașului Segarcea și Secției nr. 13 Poliție Rurală Segarcea au demarat căutările pentru a găsi fetele. În cursul zilei de sâmbătă, au fost identificate cele trei adolescente din comuna Calopăr.

"După cercetările efectuate și declarațiile date în prezența părinților, s-a constatat că cele trei fete au decis, prin consens, să fure telefonul mobil al unui vecin, iar minora de 13 ani a inițiat apelul de urgență la 112 cu scopul de a face o glumă. După acest apel, ele au distrus cartela SIM și au returnat telefonul bărbatului", se arată în comunicatul IPJ Dolj.

În urma celor constatate, reprezentanții legali ai minorelor au fost sancționați contravențional de către polițiști, primind o amendă de 500 de lei, iar DGASPC Dolj a fost informat despre incident.

Recomandările polițiștilor

Polițiștii fac apel la utilizarea responsabilă a Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. "Educația joacă un rol esențial în înțelegerea importanței acestui sistem destinat situațiilor de urgență. Un apel fals poate duce la alocarea inutilă a resurselor, în timp ce alte persoane pot fi într-o reală situație de pericol", subliniază polițiștii.

Ei amintesc că legislația din România prevede că alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție se pedepsește cu o amendă între 2.000 și 4.000 lei sau cu prestarea de 200 până la 400 de ore de activități în folosul comunității. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgențe poate fi sancționată cu amenzi între 1.000 și 2.000 lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunității.

Sursa stire:
Etichete: 112 adolescenți apel fals DGASPC Dolj răpire sancțiuni
Autor: Paraschiv Dumitru