Tragedia din Cosmopolis: avertizările ignorate care ar fi putut salva o viață

Tragedia din Cosmopolis: avertizările ignorate care ar fi putut salva o viață

Din păcate, tânăra nu a ascultat avertizările! Medicii legiști au finalizat autopsia și au încredințat trupul Teodorei familiei îndoliate.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Moartea Teodorei ar fi putut fi evitată cu un simplu apel la 112, conform polițiștilor din Ilfov. Aceștia au aflat în urma audierilor că nașa victimei îl observase pe criminal în cartier chiar înainte de tragedie.

Citește și

Noi detalii despre criminalul din Cosmopolis: Ce spun cunoscuții despre Robert Lupu - „Un pic nebun, sărit”

Cms. Daniel Bălan, adjunctul IPJ Ilfov, a declarat: „În urma audierilor, a reieșit că o femeie a observat pretența autorului înainte de crimă și a informat victima, sfătuind-o să sune la 112.”

Reporter: „Și a sunat?”

Cms. Daniel Bălan: „La nivelul IPJ Ilfov, nu a fost înregistrat un asemenea apel.”

Reporter: „E adevărat că s-au găsit prafuri în bunurile suspectului care ar fi droguri?”

Cms. Daniel Bălan: „Da, analizăm conținutul unor substanțe găsite la locul crimei și așteptăm rezultatul pentru a determina dacă era sub influență.”

Încercarea Teodorei de a se salva

Fără să ceară ajutorul polițiștilor, Teodora a încercat să ajungă în siguranță acasă, însă criminalul i-a ieșit în cale imediat ce a părăsit locul de joacă. Unii experți în criminologie consideră că această tragedie ar fi putut fi evitată.

Dan Antonescu, criminolog, afirmă: „Nu s-ar fi ajuns aici dacă tânăra ar fi purtat brățara de monitorizare.”

Conform poliției din Bacău, de unde provenea tânăra, aceasta a solicitat un singur ordin de protecție, valabil patru luni în 2021. Vecinii ucigașului știau că acesta avea un comportament agresiv.

Ștefan Mailat, vecin cu suspectul, a declarat: „Eu îl cunosc foarte bine din oraș, știu mai multe detalii despre el. L-am mai văzut și cu alte fete tinere. Din câte știu, a divorțat de soția sa din cauza relației cu victima. Am avut și eu o problemă cu el; am parcat o mașină cu numere de București în fața casei lui și mi-am găsit cauciucurile tăiate. Când l-am confruntat, a spus că a crezut că a venit cineva de la București la soția lui din gelozie.”

Luni, medicii legiști au finalizat autopsia Teodorei, iar familia a putut să îi ducă trupul la o capelă. Vecinii i-au aprins o lumânare și au rememorat momentul atacului.

La capelă au ajuns atât părinții Teodorei, cât și cei ai lui Alexandru, soțul ei. Marți dimineață, vor pleca la Onești, unde joi va avea loc înmormântarea.

Pro TV

Sursa stire:
Etichete: autopsie avertizări comportament agresiv Cosmopolis crima nașa politie protectie tragedie
Autor: Paraschiv Dumitru