Titu Maiorescu este recunoscut ca fondator al Societății literare Junimea și ca primul mare critic literar al României. Pe lângă activitatea sa literară, a fost implicat și în politică, ocupând funcții precum ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, prim-ministru și ministru de Externe. În timpul domniei regelui Carol I, a condus echipele de negociere la Pacea de la București, în urma celui de-Al Doilea Război Balcanic.
Cine au fost părinții lui Titu Maiorescu
Titu Maiorescu s-a născut pe 15 februarie 1840 în Craiova și a fost prim-ministrul României între 1912 și 1914. Personalitatea sa a avut un impact semnificativ asupra României la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Mama sa, Maria Popazu, era sora episcopului cărturar Ioan Popazu, iar familia Popazu provenea din Vălenii de Munte, având originile aromâne. Tatăl său, Ioan Maiorescu, provenea dintr-o familie de țărani din Bucerdea Grânoasă, Transilvania, și a adoptat numele de Maiorescu ca semn de respect față de protopopul greco-catolic din Reghin, Petru Maior.
Educația lui Titu Maiorescu
Între 1846 și 1848, Titu Maiorescu a urmat cursurile școlii primare din Craiova. În timpul revoluției, familia sa a fost nevoită să se mute frecvent. În 1848, sub protecția lui Avram Iancu, au ajuns la Blaj, iar ulterior, Titu a continuat studiile la Brașov.
Între 1850-1851, a fost înscris la Gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului, fondat de unchiul său. În 1851, familia s-a stabilit la Viena, unde Titu și-a continuat studiile. Aici a început să redacteze „Însemnările zilnice”, care au fost păstrate până în 1917.
În 1858, la doar 18 ani, Maiorescu preda psihologie și limba franceză, avându-l ca elev pe Klara, viitoarea sa soție. Revenit în România, a publicat un articol științific în revista Isis sau natura.
Cariera universitară
În vara lui 1862, Maiorescu a fost numit ajutor de judecător la Tribunalul din Ilfov, devenind ulterior procuror. În această perioadă, s-a căsătorit cu Klara Kremnitz. La sfârșitul anului, a devenit profesor la Universitatea din Iași.
În 1863, a început să predea un curs de istorie în care analiza istoria republicii romane. A fost ales rector al Universității din Iași pe 18 septembrie, cu un mandat de patru ani. Aici a introdus pentru prima dată practica pedagogică în România.
În anii '60, a fondat Societatea Junimea alături de prieteni precum I. Negruzzi și Petre P. Carp. Revista Convorbiri literare a apărut ca organ al societății, sub conducerea lui Iacob Negruzzi.
Activitatea politică și culturală
Maiorescu a avut o carieră politică activă și a fost implicat în numeroase reforme educaționale. A susținut modernizarea limbii literare române, promovând un echilibru între tradiție și inovație. De asemenea, a sprijinit publicarea lucrărilor semnate de autori precum Mihai Eminescu și Ion Creangă.
În decembrie 1917, a decedat la București, fiind înmormântat cu onoruri la Cimitirul Bellu. Maiorescu a lăsat în urmă o moștenire culturală semnificativă, fiind una dintre cele mai importante figuri intelectuale ale epocii.
