Temperaturi extreme în România: cod galben de caniculă și instabilitate atmosferică

Temperaturi extreme în România: cod galben de caniculă și instabilitate atmosferică

Până joi la ora 10:00, România se va confrunta cu un cod galben de caniculă, cu temperaturi ce pot depăși 37 de grade Celsius.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valul de căldură va afecta în special jumătatea sudică a Olteniei, Munteniei și Dobrogea continentală, unde disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Maximele de temperatură vor varia între 34 și 37 de grade, iar nopțile se vor caracteriza prin valori ridicate, cu minime între 19 și 22 de grade.

În același timp, ANM a emis și un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru marți, între orele 12:00 și 21:00, în zone de munte, precum Maramureșul, nordul și nord-vestul Olteniei, vestul Moldovei și local în Transilvania.

Se estimează că instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale de 50-70 km/h și posibil grindină. Cantitățile de apă pot ajunge la 20-25 l/mp, iar izolat, peste 35-40 l/mp.

Aceste fenomene vor apărea și în alte zone ale țării, dar pe arii mai restrânse.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: caniculă cod galben meteorologie România vreme
Autor: Paraschiv Dumitru