Președintele Ungariei, Tamas Sulyok, a anunțat, într-un mesaj video pe rețelele sociale, că a promulgat un amendament care îi pune capăt mandatului. Sulyok a explicat că, din punct de vedere constituțional, nu are autoritatea de a trimite amendamentele la Curtea Constituțională pentru evaluare, astfel că nu poate contesta acest act, chiar dacă există îngrijorări legate de respectarea principiilor constituționale.
„Semnătura mea reprezintă ultimul act al datoriei mele prezidențiale și un semn al respectului pentru instituția prezidențială, indiferent de circumstanțe”, a declarat Sulyok, subliniind că a acționat conform legii fundamentale după o analiză detaliată a opțiunilor legale disponibile.
Amendamentul a fost inițiat de guvernul premierului Peter Magyar, lider al partidului TISZA, care a obținut o victorie zdrobitoare în alegerile din aprilie, având o majoritate de două treimi. Sulyok a fost ales în 2024 de Parlament, cu sprijinul majorității Fidesz-KDNP, condusă de fostul premier Viktor Orban, și a fost criticat de actuala administrație pentru legăturile sale cu regimul anterior.








