Cutiile, în număr de șapte, au fost deschise vineri, iar conținutul lor a fost clasificat, documentat și păstrat la ordinul Curții Supreme, cu scopul de a determina dacă pot oferi informații relevante despre evenimentele legate de Holocaust sau despre fuga naziștilor spre Argentina.
Conform unei anchete jurnalistice, o primă inspecție a conținutului a relevat existența unor elemente de propagandă nazistă și a unor fotografii.
Alerte și reacții
Muzeul Holocaustului din Buenos Aires, al cărui reprezentanți au fost prezenți la deschiderea cutiilor, împreună cu președintele Curții Supreme, Horacio Rosatti, participă activ la lucrările de inventariere și conservare, conform publicației Clarin.
Conform presei locale, documentele sunt legate de reținerea, în 1941, de către biroul vamal, a unei încărcături trimise către ambasada Germaniei la Buenos Aires din partea legației germane din Tokyo.
O comisie parlamentară a sesizat justiția pentru a investiga dacă aceste cutii ar putea conține elemente capabile să compromită politica de neutralitate a Argentinei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cutiile au fost păstrate sub sigilii judiciare timp de decenii.
Se estimează că mii de naziști au trecut prin Argentina sau s-au refugiat în această țară după război. Cazurile cele mai cunoscute includ pe Adolf Eichmann, capturat la Buenos Aires în 1960 și judecat și executat în Israel; Josef Mengele, cunoscut pentru experimentele sale asupra prizonierilor, care s-a ascuns în Argentina înainte de a fugi în Paraguay și Brazilia, unde a murit; și Erich Priebke, responsabil de un masacru în 1944, arestat în Argentina și extrădat în Italia în 1995, unde a decedat în detenție în 2013, ispășind o pedeapsă de închisoare pe viață.