Suspectul atacului din Washington riscă pedeapsa capitală. Noi acuzații pentru autorul dublei crime

Suspectul atacului din Washington riscă pedeapsa capitală. Noi acuzații pentru autorul dublei crime

Suspectul este acuzat de crimă cu premeditare și de uciderea unor oficiali străini, confruntându-se cu riscul de a primi pedeapsa cu închisoarea pe viață sau chiar pedeapsa capitală.

Jeanine Pirro, Procurorul general pentru districtul Columbia, a declarat: „Elias Rodriguez, în vârstă de 31 de ani, din Chicago, Illinois, a fost acuzat după prima sa înfățișare în fața magistratului Statelor Unite, judecătorul Matthew Sharbaugh, de următoarele: crimă de gradul I pentru uciderea lui Yaron Lischinsky, în vârstă de 30 de ani, un oficial străin și oaspete oficial al Statelor Unite. Domnul Lischinsky se afla aici în interes de serviciu pentru statul Israel. Inculpatul Rodriguez este, de asemenea, acuzat de două capete de acuzare de crimă de gradul întâi, atât pentru Yaron Lischinsky, cât și pentru Sarah Lynn Milgrim, de 26 de ani, din Kansas.”

Investigația continuă, au precizat anchetatorii, menționând că asupra suspectului planează noi capete de acuzare, întrucât autoritățile tratează cazul ca pe o crimă motivată de ură împotriva comunității evreiești și un posibil act de terorism.

Steven J. Jensen, director adjunct al FBI, a afirmat: „Continuăm să investigăm și să contactăm apropiații suspectului, membrii familiei și colegii săi de muncă. De asemenea, există mandate de percheziție pentru dispozitivele sale electronice, analizăm conturile sale de social media și toate postările sale pe internet.”

Cei doi angajați ai Ambasadei Israelului au fost uciși în fața unui muzeu evreiesc. Potrivit Poliției, atacatorul nu avea antecedente penale și nici nu își cunoștea victimele.

Pamela Smith, șefa poliției metropolitane, a declarat: „Înainte de atac, suspectul a fost observat plimbându-se agitat înainte și înapoi prin fața muzeului. S-a apropiat de un grup de patru persoane, a scos un pistol și a deschis focul, împușcându-i pe cei doi, care au decedat.”

Investigarea a relevat că suspectul lucra de un an ca specialist administrativ la Asociația Americană de Informații Osteopate din Chicago. Acesta venise în capitala federală cu o zi înainte de atac, pentru o conferință. Poliția îi cercetează acum activitatea din mediul online, în special legăturile cu mișcările pro-palestiniene.

Suspectul va fi adus din nou în fața unui judecător pe 18 iunie.

Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a administrației Trump, a afirmat: „Departamentul de Justiție va urmări pedepsirea autorului acestei fapte cu toată rigoarea legii.”

Atacul din Washington a avut loc pe fondul criticilor internaționale tot mai accentuate față de extinderea ofensivei militare a Israelului în Gaza și a crizei umanitare care se agravează în regiune.

Premierul Benjamin Netanyahu a promis măsuri de securitate sporite pentru diplomații israelieni din întreaga lume. De asemenea, președintele american Donald Trump a transmis un mesaj de solidaritate pe platforma sa Truth Social, denunțând antisemitismul și radicalismul. Trump a discutat ulterior la telefon cu Netanyahu despre incidentul din capitala federală.

Sursa stire:
Etichete: anchetă atac comunitate evreiască crimă FBI Israel oficiali străini pedeapsa capitală terorism Washington
Autor: Paraschiv Dumitru