Stelian Bujduveanu, noul primar interimar al Bucureștiului după demisia lui Nicușor Dan

Stelian Bujduveanu, noul primar interimar al Bucureștiului după demisia lui Nicușor Dan

UPDATE: Stelian Bujduveanu a fost numit primar interimar al Capitalei începând cu data de 26 mai.

Alegeri 2025

12:38 - Costurile campaniei pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Cheltuielile efectuate de Nicușor Dan și George Simion.

11:08 - Reacția oficialilor trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”.

07:05 - CCR a respins cererea lui George Simion de anulare a alegerilor prezidențiale. Liderul AUR a declarat: ”Lovitură de stat”.

13:13 - Reacția STS la acuzațiile de fraudă la alegerile prezidențiale. Mecanismul de procesare a votului, explicat pas cu pas.

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

UPDATE: Stelian Bujduveanu, viceprimarul cu cele mai mari șanse de a asigura interimatul după demisia lui Nicușor Dan, a afirmat că viziunea urbanistică a noului președinte trebuie să continue.

„Proiectele lui Nicușor Dan trebuie să continue. Acest interimat va fi funcțional. (...) Îi promit președintelui și bucureștenilor că această Primărie nu va ieși de pe traiectoria de astăzi. Vom avea o primărie funcțională. Sper să avem un președinte legitim cât mai curând”, a declarat Stelian Bujduveanu.

Citește și

Dominic Fritz, despre Vlad Voiculescu și Cătălin Drulă, ca posibile variante de candidați USR la Primăria Capitalei.

UPDATE: Viceprimarul PSD Adrian Vigheciu a afirmat, vineri, la ședința CGMB, că acest interimat este mai degrabă o oportunitate, o perioadă în care pot fi lăsate deoparte divergențele existente. De asemenea, viceprimarul liberal Stelian Bujduveanu a asigurat că acest interimat va fi funcțional și va continua linia trasată de Nicușor Dan.

UPDATE: La începutul ședinței, s-a anunțat demisia lui Nicușor Dan din funcția de primar general al Capitalei, demisia intrând în vigoare pe 26 mai.

Ședință pentru desemnarea unui primar interimar

Ședința extraordinară a fost convocată de primarul general, Nicușor Dan, câștigător al alegerilor prezidențiale. Pe ordinea de zi a fost inclus un singur proiect de hotărâre, în baza căruia viceprimarul Stelian Bujduveanu va exercita calitatea de înlocuitor de drept al edilului general al Municipiului București.

În prezent, Stelian Bujduveanu (PNL) și Adrian Vigheciu (PSD) sunt viceprimari ai Capitalei, însă viceprimarul social-democrat este cel care va exercita prima calitate de înlocuitor de drept al edilului general.

Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a declarat marți că o majoritate de dreapta ar putea fi „numeric posibilă” în Consiliul General al Capitalei, incluzând PNL, USR, PMP, Forța Dreptei și alte partide mici.

Dominic Fritz a menționat că actuala majoritate din CGMB este formată din PSD, PNL și AUR.

De asemenea, el a precizat că USR București poartă discuții pentru reconstruirea „relației de încredere” cu PNL la nivelul Capitalei.

„Nu este vorba de condiții, ci de discuții purtate atât de Vlad Voiculescu, președintele USR București, cât și de alții despre cum putem reconstrui o relație de încredere între PNL și USR la nivel de București, dar și la nivel național”, a afirmat Dominic Fritz.

Consilierul general REPER, Cătălin Teniță, a anunțat pe Facebook că a discutat cu Stelian Bujduveanu despre condițiile în care va susține interimatul acestuia.

Grupul REPER dorește ca în mandatul interimar să nu fie eliberate autorizații pentru clădiri înalte în centrul Capitalei sau pentru dezvoltări imobiliare majore „în zone cu infrastructură deficitară care pot congestiona” traficul.

O altă condiție este promovarea Planului Urbanistic General, nu a unor Planuri Urbanistice Zonale care să „rezolve” problemele menționate anterior.

„Am avut acum două zile o discuție telefonică cu domnul Bujduveanu și el m-a asigurat că își va asuma public în ședință aceste două puncte. În condițiile în care acest lucru se va întâmpla, va avea cele 4 voturi ale noastre și toată disponibilitatea de a colabora pe chestiuni de urbanism, precum și din celelalte domenii edilitare”, a scris Cătălin Teniță.

Luni, președintele ales, Nicușor Dan, a menționat într-un interviu pentru B1Tv că edilul interimar va trebui „să se confrunte” cu restricțiile bugetare impuse de Guvernul PSD Primăriei Capitalei la începutul anului.

„Imediat ce eu mă instalez la Cotroceni, unul dintre viceprimari va deveni primar interimar și se va ocupa de probleme. Coincidența face că este de la PSD și va trebui să se confrunte cu restricțiile bugetare impuse de Guvernul PSD pentru Primăria Capitalei”, a declarat Nicușor Dan.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: alegeri 2025 București Nicușor Dan PNL primar interimar PSD Stelian Bujduveanu urbanism
Autor: Paraschiv Dumitru