Statistici oficiale: Bugetarii primesc zilnic bonusuri de peste 7,5 milioane de euro

Statistici oficiale: Bugetarii primesc zilnic bonusuri de peste 7,5 milioane de euro

Bugetarii din România sunt recompensați zilnic din bugetul național cu suma de 7.506.849 de euro. Aceasta reprezintă o combinație de sporuri, prime și premii, iar în acest an, statul va aloca nu mai puțin de 13,7 miliarde de lei, echivalentul a peste 2,74 miliarde de euro, pentru aceste beneficii extra salariale.

Analizând o anvelopă bugetară estimată la aproximativ 169 de miliarde de lei, reiese că peste 8% din cheltuielile cu salariile bugetarilor sunt, de fapt, plăți care ar trebui să fie corelate cu performanța muncii.

Bugetul dedicat premiilor, bonusurilor și primelor pentru bugetari, în valoare de 13,7 miliarde de lei, nu include normele de hrană și alte beneficii specifice sectorului de apărare, cum ar fi Armata și Poliția.

Declaratii oficiale privind Legea salarizării unitare

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat recent că România pregătește cererea de plată numărul 4 din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Boloș a declarat că România vizează, în cadrul renegocierii cu Comisia Europeană, o majorare de trei miliarde de euro a cuantumului cererii de plată 4, precum și amânarea aplicării Legii salarizării unitare în sectorul bugetar până la depunerea ultimei cereri de plată din PNRR. Motivul invocat este că pentru aplicarea legii, deficitul bugetar trebuie să fie sub 5%.

„Cererea de plată 4 se află în curs de negociere cu Comisia Europeană, deoarece discutăm despre o cerere de plată restructurată, în care numărul de jaloane va crește de la 46 la 95, încercând astfel să accelerăm o parte din jaloanele deja îndeplinite. Scopul este să creștem valoarea acestei cereri de plată de la 2.680.000.000 de euro, la 5,7 miliarde de euro”, a precizat ministrul Boloș.

El a subliniat importanța acestei cereri nu doar în termeni de valoare, ci și în ceea ce privește reformele incluse, care cuprind modificări fiscale, taxa pentru poluare în transport, Legea energiei, Legile Justiției, Codul Urbanismului, Codul Silvic și reorganizarea Romsilva, precum și strategia hidrogenului și a biodiversității.

Numărul bugetarilor din România

La finalul lunii martie, în România erau înregistrați 1.306.241 de bugetari. Dintre aceștia, 836.726 erau angajați în „administrația publică centrală”, iar 469.515 în „administrația publică locală”. Restul angajaților se regăsesc în diverse instituții finanțate integral sau parțial de autorități locale sau din venituri proprii.

Dintre bugetari, 308.799 sunt angajați direct la Ministerul Educației, iar alte 75.000 de posturi se află în învățământul preuniversitar și universitar. De asemenea, 125.454 de angajați activează în Ministerul Afacerilor Interne, iar 76.120 în cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Informații suplimentare despre situația actuală a angajaților din instituțiile de stat pot fi găsite în articolul integral publicat de Știrile ProTV.

Sursa stire:
Etichete: administrație publică bonusuri bugetari cheltuieli bugetare deficit bugetar Legea salarizării unitare Marcel Boloș PNRR prime reforme
Autor: Paraschiv Dumitru