Sorin Grindeanu, liderul social-democraților, a declarat pe rețelele sociale că formațiunea sa este pregătită să contribuie la redresarea României, după ce Guvernul condus de Siegfried Mureșan nu a obținut votul de încredere în Parlament.
În cadrul ședinței comune, dintr-un total de 464 de parlamentari, au fost prezenți 321, iar 197 de voturi au fost valabile. Guvernul a reușit să strângă doar 182 de voturi „pentru” învestitură, în timp ce 15 voturi au fost exprimate împotrivă.
Pentru a fi învestit, era necesară obținerea a minimum 233 de voturi favorabile din partea deputaților și senatorilor. Se remarcă absența parlamentarilor AUR, în timp ce cei din PSD, deși prezenți, nu au participat la vot.








