Partidul Socialiștilor Europeni (PES) și grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D) și-au exprimat convingerea că PSD, împreună cu membrii și susținătorii săi, își va demonstra angajamentul activ față de alternativa pro-europeană în cadrul alegerilor din 18 mai.
„Cetățenii români se află în pragul unui moment electoral crucial – alegerile prezidențiale din 18 mai. În fața acestui moment decisiv pentru România și Europa, PES și S&D reafirmă poziția lor fermă împotriva naționalismului extrem de dreapta, populismului și extremismului, fiind siguri că PSD va susține alternativa pro-europeană”, se arată într-un comunicat oficial.
Amenințări și angajamente
PES și S&D au subliniat, de asemenea, angajamentul de a evita cooperarea sau formarea de coaliții cu extrema dreaptă, indiferent de rezultatul alegerilor.
Partidul Socialiștilor Europeni (PES) și grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D) argumentează că ideologia, programul și politicile extremei drepte sunt radical opuse valorilor PES, „evocând cele mai întunecate capitole ale istoriei”.
Apelez la memorie
Românii trebuie să își aducă aminte la urne că Uniunea Europeană se confruntă cu amenințări grave din partea extremismului. „Familia progresistă va susține întotdeauna forțele politice pro-europene în confruntarea cu cei care doresc să distrugă realizările democratice și esența proiectului european”, afirmă PES și S&D.
Președintele PES, Stefan Löfven, a subliniat importanța continuării construirii viziunii europene pe care o prețuim, vizând o societate mai incluzivă, care respectă cetățenii și promovează egalitatea, democrația și justiția socială.
„Democrația este un sistem în care puterea aparține poporului. Este opusul autocrației, promovând egalitatea și guvernarea comună. Aceasta, prin natura sa, transcende discriminarea și stigmatizarea, asigurând pacea și armonia pentru toți”, a explicat el.
„Pe măsură ce românii se îndreaptă către urne, trebuie să își amintească că Uniunea noastră se confruntă cu amenințări grave din partea extremismului radical de dreapta. Acum este momentul să ne apărăm valorile democratice, iar PSD și susținătorii săi au fost mereu apărători ai democrației și valorilor europene”, a adăugat el.
De asemenea, președinta S&D, Iratxe García, a declarat: „Alinierea cu extrema dreaptă nu este o opțiune pentru familia noastră politică”.
În ciuda faptului că PSD nu și-a declarat susținerea față de niciunul dintre candidații finali - George Simion și Nicușor Dan - liderii proeminenți ai partidului s-au pronunțat în favoarea lui Nicușor Dan.