Lucian Rusu a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că a participat la negocierile pentru programul de guvernare în grupul de lucru dedicat domeniului energiei și că a propus o reducere a cotei de TVA la 9% pentru energia electrică.
„Foarte probabil, va exista o cotă mai mică de TVA pentru energie. Nu pot spune la ce nivel va coborî, nu am de unde să știu la ce concluzie politică se va ajunge; eu am propus să fie 9%. Decizia finală va fi luată de liderii coaliției”, a declarat senatorul liberal Lucian Rusu.
Conform acestuia, este necesară o reducere a presiunii asupra consumatorilor casnici și a mediului economic.
Lucian Rusu a subliniat că orice reducere a prețului la energie, în contextul liberalizării pieței energetice, este binevenită.
Propuneri suplimentare privind energia
Rusu a menționat că, la nivelul Comisiei Europene, este acceptat un prag minim de 5% pentru cota de TVA la energie și că există state europene care „se apropie de acest nivel”.
Senatorul liberal a propus, de asemenea, listarea companiilor de stat la bursă și valorificarea resurselor energetice românești în industrie pentru a reduce importurile și a crește producția internă. El a subliniat necesitatea racordării rapide la rețelele de energie a noilor capacități de producție și stocare, precum și profesionalizarea conducerii companiilor de stat prin înlocuirea managementului politic cu lideri numiți pe criterii de competență și performanță, în conformitate cu principiile guvernanței corporative.
De asemenea, Lucian Rusu susține vânzarea energiei pe piață de către companii de stat precum Romgaz și Hidroelectrica, precum și listarea acestor companii pe bursă ca un mijloc de transparență și atragere de capital pentru investiții.
„Reforma sistemului energetic nu este doar un obiectiv politic, ci o necesitate economică și socială. Implicarea noastră vine cu responsabilitatea unor decizii curajoase și bine fundamentate”, a adăugat senatorul Lucian Rusu.