Comisiile economice și pentru energie ale Senatului au aprobat recent OUG 35/2025, care permite persoanelor care urmează tratamente la domiciliu și utilizează dispozitive medicale să primească tichete electronice de energie în valoare de 50 de lei.
Acest sprijin financiar va fi disponibil pe durata în care beneficiarii sunt în tratament cu echipamente medicale ce consumă energie electrică.
Conform ordonanței, persoanele expuse riscului de sărăcie energetică vor putea solicita acest ajutor începând cu 1 iulie 2025. Măsura se adresează atât persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună, cât și familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană. Se estimează că peste 2,1 milioane de gospodării vor putea beneficia de această măsură.
Un alt amendament propus stipulează că persoanele care nu au acces la internet sau care nu se pot deplasa din motive medicale sau financiare vor avea dreptul să fie reprezentate de o persoană desemnată de administrația locală pentru a obține tichetele electronice.
OUG 35/2025 va fi dezbătută în plenul Senatului, ca prim for legislativ sesizat, în viitorul apropiat.