Conform unei analize recente, România are capacitatea de a produce intern cinci din cele șapte grupe alimentare esențiale, o performanță considerată bună în comparație cu alte state europene. Totuși, o singură țară din lume, Guyana, reușește să își asigure toate cele șapte categorii alimentare necesare unei diete echilibrate.
Guyana se dovedește a fi un exemplu de succes, având suficiente resurse pentru a acoperi necesarul de cereale, fructe, legume, lactate, carne, pește și leguminoase. În contrast, marile puteri agricole precum China și Vietnam reușesc să producă șase din cele șapte categorii, dar se confruntă cu deficituri în sectorul lactatelor. Statele Unite și Canada, pe de altă parte, acoperă doar patru categorii, fiind dependente de importuri pentru fructe și legume proaspete.
În cazul României, analiza resurselor agroalimentare relevă atât puncte forte, cât și vulnerabilități. Deși țara produce o cantitate considerabilă de alimente, anumite segmente, cum ar fi peștele, fructele exotice și unele produse din carne și lactate, depind de importuri. Această situație ilustrează o problemă structurală în securitatea alimentară, care nu se rezumă doar la existența caloriilor, ci și la accesul la o diversitate de nutrienți.
Analizând datele referitoare la cereale, România menține o poziție solidă, cu o producție internă ce a contribuit cu 34,8% la necesarul total, restul provenind din stocuri inițiale. Cu toate acestea, exporturile au fost mai mari decât consumul intern, ceea ce ridică întrebări despre sustenabilitatea acestui model.
În sectorul legumelor, producția internă a acoperit 52,2% din necesar, dar importurile au crescut semnificativ, ceea ce indică o dependență de resurse externe. În ceea ce privește lactatele, România produce mult, însă importurile sunt tot mai mari, ceea ce subliniază o dependență crescândă de piețele externe.
Pe de altă parte, la carne și produse din carne, producția internă a acoperit 51% din necesar, dar importurile rămân o preocupare, în special pentru carnea de porc. De asemenea, România este dependentă de importuri în sectorul peștelui, unde doar 12% din resursele consumate sunt produse intern.
În concluzie, deși România are un potențial agricol semnificativ și reușește să acopere o mare parte din nevoile interne, rămâne vulnerabilă în fața dependențelor externe. Această dualitate evidențiază necesitatea unei strategii mai bine definite în domeniul agroalimentar pentru a asigura o autosuficiență reală.
