Sociologii subliniază că diferențele dintre candidați sunt minime, iar voturile din diaspora ar putea influența semnificativ balanța finală.
Cine realizează exit-poll-urile la alegerile prezidențiale din 2025
Conform Biroului Electoral Central, trei institute de sondare au fost acreditate pentru a efectua exit-poll-uri în ziua votului, pe 18 mai 2025:
- Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE
- Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS
- ARA Public Opinion
Aceste institute colectează date din jurul secțiilor de votare, fără a pătrunde în interiorul sălilor unde se desfășoară procesul electoral.
Luptă strânsă între candidați: votul din diaspora, un factor-cheie
Primele estimări sugerează o cursă extrem de echilibrată între cei doi candidați, cu diferențe situate în marja de eroare statistică. Potrivit sociologului Marius Pieleanu, la ora 15:30, un candidat conducea în țară, însă votul masiv din diaspora ar putea schimba rezultatul final:
„Avem această uriașă necunoscută, care înseamnă votul cu 50% mai mare decât în turul I în diaspora. Și nu știm cum se distribuie către cei doi candidați,” a declarat Pieleanu. „Există posibilitatea ca scorul egal sau cu ierarhie, pe care institutele de sondare care realizează exit-polluri le vor prezenta la ora 21:00, să nu fie similare cu cele rezultate în urma numărării tuturor voturilor,” a adăugat el.
Prezență record la vot în țară și diaspora
Prezența estimată la închiderea urnelor ar putea depăși 11,3 milioane de votanți, ceea ce reprezintă aproximativ 63,02% din totalul alegătorilor înscriși pe liste. Sociologul Remus Ștefureac preconizează o posibilă prezență finală de până la 65%, dacă ritmul de vot se menține.
În diaspora, mobilizarea la vot este una istorică. La ora 13:00, românii din afara granițelor depășiseră deja participarea înregistrată în turul I.
Cine sunt românii care au votat în turul doi
Datele preliminare arată o prezență mai ridicată a alegătorilor cu studii superioare și o participare crescută în mediul urban. De asemenea, județele cu comunități etnice maghiare din România au înregistrat o mobilizare superioară față de turul întâi.
Intoxicări și manipulări: avertismentul specialiștilor
Sociologii și analiștii politici trag un semnal de alarmă asupra riscului apariției unor exit-poll-uri neoficiale sau falsificate în spațiul public, care ar putea influența percepția alegătorilor sau genera confuzie.
Legislația electorală interzice prezentarea oricăror cifre în spațiul public până la ora 21:00, când se vor închide urnele de vot.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat.