Născut pe 3 octombrie 1893 la Sinaia, Carol al II-lea a fost fiul regelui Ferdinand I și al reginei Maria, domnind în România între anii 1930 și 1940. Membru de onoare al Academiei Române din 1921, Carol a renunțat de trei ori la prerogativele sale de moștenitor al Coroanei, în perioade marcate de controverse în viața sa personală. Relațiile amoroase și deciziile luate în plan personal au influențat profund percepția publicului asupra sa ca lider politic. Iată o privire de ansamblu asupra vieții și carierei politice a regelui Carol al II-lea.
Viața lui Carol al II-lea
Carol al II-lea, fiul cel mare al regelui Ferdinand I și al Mariei de Edinburgh, era destinat să urce pe tronul României după moartea tatălui său. A fost pregătit în primii ani de școală de profesori renumiți, precum Nicolae Iorga și Gheorghe Murgoci. După absolvirea Școlii Militare din București și obținerea bacalaureatului în 1912, a fost trimis să studieze la Academia Militară din Potsdam. Trecând prin toate gradele militare până la general în 1923, Carol a devenit principe moștenitor la 27 septembrie 1914, iar două luni mai târziu a devenit senator de drept în Reprezentanța Națională.
Prima renunțare la tron a avut loc într-un context de război, când Carol a devenit sceptic față de viitorul monarhiei în România. În august 1918, a părăsit unitatea militară de la Târgu-Neamț, îmbrăcat în uniformă de ofițer rus, iar ulterior s-a căsătorit cu Ioana Lambrino, cunoscută sub numele de Zizi. Această căsătorie a încălcat două reguli fundamentale ale Casei Regale: s-a căsătorit cu o persoană din afara familiei domnitoare și a părăsit fără aprobat unitatea militară.
Renunțarea la tron
Carol a informat regele Ferdinand despre căsătorie și despre intenția de a renunța la statutul de moștenitor al Coroanei printr-o telegramă. Regele a trimis un emisar, colonelul Ernest Baliff, pentru a-l convinge să se întoarcă în țară, dar, deși a fost de acord să revină, a refuzat să renunțe la căsătorie. Consultațiile cu politicienii influenți ai vremii au dus la concluzia că doar regele putea decide asupra sancțiunii unui membru al familiei regale.
În urma acestor consultări, Carol a fost izolat temporar la Mănăstirea Horaița din județul Neamț, unde i s-a interzis să părăsească incinta. Casa Regală a încercat să o convingă pe Zizi Lambrino să accepte anularea căsătoriei, dar aceasta a refuzat. În cele din urmă, după presiuni, Carol a semnat o declarație prin care nu se opunea anulării căsătoriei, iar căsătoria a fost anulată în ianuarie 1919.
A doua renunțare la tron
A doua renunțare a lui Carol a avut loc pe 1 august 1919, când a redactat două scrisori: una pentru Zizi, recunoscându-se drept soțul ei, și alta pentru tatăl său, anunțându-l că renunță la tron. Plasat în domiciliu forțat la Bistrița, Carol a fost supus unor eforturi pentru a-l determina să renunțe la căsătorie. În cele din urmă, a fost convins să revină asupra deciziei, dar provocările au continuat.
A treia renunțare la tron și întâlnirea cu Elena Lupescu
Relația cu Elena Lupescu a marcat profund viața personală și cariera politică a lui Carol. Aceasta a fost căsătorită la momentul întâlnirii lor, dar relația lor a evoluat rapid, devenind un punct central în viața principelui. În ciuda căsătoriei cu principesa Elena a Greciei, Carol a continuat să dezvolte această legătură, ceea ce a dus la o tensiune crescută în Palat.
După mai multe încercări de a-l împărți de Elena, pe 5 ianuarie 1920, Carol a anunțat că este dispus să revină asupra renunțării sale la tron. Însă, tensiunile au continuat, iar pe 20 februarie 1920, a trimis o cerere oficială regelui Ferdinand pentru a solicita anularea renunțării.
Instaurarea dictaturii regale
În 1938, în contextul creșterii influenței Gărzii de Fier, Carol a demis guvernul și a promulgat o nouă lege fundamentală care îi conferea puteri extinse. Monarhia a devenit dominantă în politica țării, iar Carol a instaurat un regim autoritar, interzicând partidele politice și formând organizații subordonate regimului său.
Abdicarea
În 1940, pe fondul crizei politice, generalul Ion Antonescu a devenit o figură centrală, iar presiunea publică a dus la abdicarea lui Carol în favoarea fiului său, Mihai. Carol a părăsit România, stabilindu-se în străinătate, iar moartea sa a avut loc pe 3 aprilie 1953 în Portugalia.
Astfel, viața și cariera lui Carol al II-lea rămân un subiect de interes și controversă în istoria României, marcând o perioadă tumultoasă din istoria monarhiei românești.
