Reacții furioase la Moscova după înfrângerea lui Simion: Se solicită o revoluție pentru a scăpa de dictatura liberală a UE

Reacții furioase la Moscova după înfrângerea lui Simion: Se solicită o revoluție pentru a scăpa de dictatura liberală a UE

După reacția purtătoarei de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a venit rândul lui Alexander Dughin, cunoscut ca „ideologul lui Putin”, să comenteze public rezultatul alegerilor prezidențiale din România.

Într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare X, Dughin, fără a prezenta dovezi, acuză că „președintele Franței a intervenit în mod deschis în alegerile din România” și face apel la o „revoluție la scară largă” pentru salvarea Europei, după victoria lui Nicușor Dan.

Alegeri 2025

11:35 - Cifrele care explică rezultatul din turul 2. Cum a evoluat diferența dintre Nicușor Dan și George Simion, oră cu oră.

10:54 - Țara unde Nicușor Dan a obținut 100%. Statele unde românii și-au schimbat decizia după primul tur.

10:09 - Ce s-a întâmplat în România în ziua alegerilor. Ce spune Ministerul Afacerilor Interne despre incidentele de la vot.

09:33 - Rezultate finale alegeri prezidențiale. Singurele județe unde Nicușor Dan nu a câștigat cel mai mare oraș.

În mesajul său, Dughin afirmă: „Macron a intervenit deschis în alegerile din România încă o dată, nimeni nu va remarca acest lucru. Uniunea Europeană este o dictatură liberală pură. Fără o revoluție la scară largă, europenii nu au nicio șansă de a restabili reprezentarea corectă a voinței poporului”.

După primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 4 mai, Dughin a publicat un mesaj în care a avertizat că o eventuală victorie a lui Simion ar putea fi zădărnicită de forțele globaliste. „Simion a câștigat în România. Globaliștii fie îl omoară, fie anulează rezultatele alegerilor. Nu mai este o luptă politică. Este Antihristul împotriva oamenilor”, a scris el, sugerând că înfrângerea lui Simion face parte dintr-un conflict „apocaliptic” între bine și rău.

Mai mult, Maria Zaharova a respins insinuările privind un eventual amestec al Rusiei în alegerile din România, conform agenției de știri TASS, principalul instrument de propagandă al Kremlinului. Într-o postare pe Telegram, aceasta a comentat sarcastic: „În primul rând, v-aș ruga să nu numiți asta alegeri. În al doilea rând, este imposibil să intervii în așa ceva, doar pentru a avea probleme”.

„Așa că să nu mânjească pe alții cu de-ale electorale lor. Spălați-vă pe voi înșivă!” a concluzionat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale 2025, turul 2: Nicușor Dan a câștigat cu 53,60%, Simion a obținut 46,4%.

Sursa stire:
Etichete: Alegeri Alexander Dughin Maria Zaharova Moscova politică revoluție România Uniunea Europeană
Autor: Paraschiv Dumitru