Reacția Kremlinului după ridicarea restricțiilor asupra atacurilor Ucrainei pe teritoriul Rusiei

Reacția Kremlinului după ridicarea restricțiilor asupra atacurilor Ucrainei pe teritoriul Rusiei

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că Germania, Franța, Marea Britanie și Statele Unite au ridicat toate restricțiile impuse Ucrainei în ceea ce privește raza de acțiune a atacurilor pe teritoriul Rusiei.

Decizia mai multor țări europene de a elimina aceste restricții este considerată potențial periculoasă și subminează eforturile de soluționare a conflictului, conform spuselor lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, citat de agenția rusă de presă de stat TASS, principala voce de propagandă a Kremlinului.

„Dacă se iau astfel de decizii, ele vor fi absolut împotriva aspirațiilor noastre de a ajunge la o soluționare politică și a eforturilor depuse în cadrul negocierilor. Aceasta este o decizie destul de periculoasă”, a afirmat Peskov.

Anunțul lui Merz a generat neliniște în Rusia

Pe 26 mai, cancelarul german a declarat că partenerii occidentali nu mai impun restricții asupra razei de acțiune a armelor livrate Ucrainei pentru a fi utilizate împotriva obiectivelor militare rusești. „Nu mai există restricții privind raza de acțiune a armelor livrate Ucrainei - nici din partea Mării Britanii, nici a Franței, nici din partea noastră. Nu există restricții nici din partea Statelor Unite”, a subliniat Merz în cadrul unui forum de discuții organizat de canalul WDR, conform The Kyiv Independent.

„Aceasta înseamnă că Ucraina se poate apăra acum, de exemplu, prin atacarea pozițiilor militare din Rusia”, a adăugat cancelarul. „Până de curând, nu putea face acest lucru și, în afară de foarte puține excepții, nu a făcut niciodată acest lucru”.

Ucraina a primit anterior rachete cu rază lungă de acțiune din partea SUA, Mării Britanii și Franței - inclusiv ATACMS, Storm Shadow și SCALP - dar inițial i s-a permis să le folosească doar împotriva forțelor militare ruse din teritoriile ucrainene ocupate.

Abia la sfârșitul anului 2024, administrația americană Biden și alți aliați au relaxat restricțiile, permițând Ucrainei să utilizeze rachete cu rază lungă de acțiune împotriva țintelor militare ruse din regiunile de frontieră. Președintele american Donald Trump a criticat decizia fostului președinte Joe Biden de a relaxa restricțiile, în timp ce încerca să negocieze un acord de pace între Kiev și Moscova.

Cancelarul german a subliniat, de asemenea, că în timp ce Ucraina își folosește armele pentru a ținti infrastructura militară rusă, Rusia continuă să atace „orașe, grădinițe, spitale și case de îngrijire” din Ucraina.

Sursa stire:
Etichete: arme occidentale atacuri conflict diplomație Friedrich Merz Kremlin Rusia soluționare Ucraina
Autor: Paraschiv Dumitru