Reacția Kremlinului după ce Donald Trump l-a numit pe Putin «nebun» în urma atacului asupra Ucrainei

Reacția Kremlinului după ce Donald Trump l-a numit pe Putin «nebun» în urma atacului asupra Ucrainei

Kremlinul a interpretat remarcile liderului de la Casa Albă ca fiind rezultatul unei „reacții emoționale”.

Putin acționează pentru securitatea Rusiei, afirmă Peskov.

„Președintele Putin face tot ceea ce este necesar pentru a asigura securitatea Rusiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă zilnice, calificând aceste măsuri drept „riposte” la atacurile ucrainene împotriva teritoriului rus.

Washingtonul a depus „eforturi foarte mari” pentru a iniția discuțiile între Moscova și Kiev, implicând o „supraîncărcare emoțională”, a spus Peskov, citat de agenția oficială de presă rusă TASS.

„Desigur, începutul procesului de negocieri, pentru care partea americană a depus eforturi considerabile, este o realizare foarte importantă. Suntem recunoscători americanilor și personal președintelui Trump pentru asistența acordată în organizarea și lansarea procesului de negocieri”, a adăugat Peskov.

Citește și

Inevitabilul s-a întâmplat. Companiile au găsit o soluție legală pentru a evita tarifele haotice ale lui Trump.

„Acesta este un moment foarte important, asociat cu o supraîncărcare emoțională a tuturor și cu reacții emoționale. Monitorizăm îndeaproape toate reacțiile”, a mai spus purtătorul de cuvânt al președintelui rus.

Trump: „Putin a înnebunit complet”

Președintele american Donald Trump a afirmat duminică, în a doua zi de atacuri masive ale Rusiei împotriva Ucrainei, că Vladimir Putin a „înnebunit complet” și a menționat că analizează noi sancțiuni împotriva Moscovei, deși l-a criticat și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Ceva s-a întâmplat cu el (Putin). A înnebunit complet!”, a afirmat Trump despre președintele rus pe rețeaua sa socială Truth Social, referindu-se la atacul Rusiei din noaptea precedentă.

Într-un atac masiv, Rusia a bombardat orașe ucrainene și alte ținte cu cel puțin 367 de drone și rachete în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, omorând cel puțin 12 persoane, inclusiv trei copii în regiunea nordică Jitomir, conform autorităților ucrainene.

„Întotdeauna am spus că el vrea toată Ucraina, nu doar o parte din ea, și poate că asta dovedește că este adevărat, dar dacă o va face, aceasta va duce la prăbușirea Rusiei!”, a precizat Donald Trump în mesajul său.

Critici și la adresa lui Zelenski

Trump l-a criticat, de asemenea, pe Zelenski, postând că liderul ucrainean „nu face nicio favoare țării sale vorbind așa cum o face”. „Tot ce îi iese din gură provoacă probleme, nu-mi place și ar fi bine să înceteze”, a spus Trump, referindu-se la o declarație a președintelui ucrainean, care afirmase că lipsa de reacție a SUA la loviturile rusești sângeroase nu face decât să-l încurajeze pe Putin.

Forțele aeriene ucrainene au raportat că Rusia a lansat în noaptea de duminică spre luni 355 de drone și nouă rachete de croazieră împotriva Ucrainei, o salvă uriașă care, potrivit purtătorului de cuvânt al forțelor aeriene, reprezintă cel mai mare atac cu drone al Rusiei de la începutul invaziei.

Nicușor Dan a depus jurământul de Președinte al României. Este, oficial, șef al statului.

O româncă de 35 de ani din Italia a fost ucisă în apartamentul în care locuia.

După 2 zile de atacuri ucigașe asupra ucrainenilor, Rusia se pregătește să intensifice acțiunile.

Armata israeliană și Hamas se acuză reciproc de folosirea civililor ca scuturi.

FOTO. Imagini de groază în Ucraina. Rusia a lovit peste 30 de orașe, în cel mai recent atac.

Rusia a lansat unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei Ucrainei.

Bilanțul atacului cu cuțitul în gara din Hamburg crește la 18 răniți. O femeie a fost atacată.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. „Fie că ești prieten, fie că ești dușman”.

Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâșia Gaza sunt supuși în prezent unor condiții extrem de dificile.

Sursa stire:
Etichete: atacuri Donald Trump negocieri Peskov Rusia sancțiuni SUA Ucraina Vladimir Putin Zelenski
Autor: Paraschiv Dumitru