Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia: Karol Nawrocki devine noul președinte

Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia: Karol Nawrocki devine noul președinte

Rivalul său, pro-europeanul Rafal Trzaskowski, a obținut 49,1%. Inițial, a fost declarat învingător de exit-polluri. Duminică seară, ambii candidați au revendicat victoria, iar prezența la vot a fost de aproape 72%.

Istoricul naționalist, Karol Nawrocki, are un avans de aproape 400.000 de voturi față de rivalul său, pro-europeanul Rafal Trzaskowski, iar numărătoarea se apropie de final.

Comisia Electorală din Polonia speră să anunțe rezultatele finale luni dimineață sau, cel târziu, după-amiază.

Rafal Trzaskowski, candidatul liberal la președinție, a declarat: "Doamnelor și domnilor, am câștigat! Voi fi cu adevărat președintele tuturor femeilor și bărbaților polonezi! Voi fi președintele vostru!"

Citește și

Coreea de Sud își alege un nou președinte după demiterea lui Yoon. Cine va candida la alegeri

Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei, a revendicat victoria imediat după ce primul sondaj la ieșirea de la urne îl arăta în frunte, cu un avans de 50,3%, față de Nawrocki, care avea 49,7%. Totuși, un al doilea exit poll a răsturnat rezultatul, anunțându-l pe istoricul conservator Karol Nawrocki ca învingător, cu 50,7% dintre voturi.

Karol Nawrocki, candidatul conservator: "Stimate doamne și stimați domni, vom câștiga! În noaptea aceasta vom câștiga!"

La 42 de ani, Nawrocki s-a prezentat ca un apărător al valorilor tradiționale poloneze, inspirându-se din doctrina lui Trump și manifestând un scepticism constant față de Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, contracandidatul său a promovat în timpul campaniei o agendă liberală, subliniind importanța legăturilor strânse cu Uniunea Europeană și NATO. Cu studii la Oxford, el a promis relaxarea restricțiilor privind avortul și restabilirea independenței justiției.

Campania electorală a scos la iveală mai multe secrete ascunse despre Nawrocki. Tomasz Trela, deputat din Partidul de Stânga, a declarat: „Fraude, practici de cămătar, lupte între microbiști huligani și acum... proxenetism”.

Presa a dezvăluit că Nawrocki ar fi primit o locuință de la un bătrân, promițând că va avea grijă de el, angajament pe care nu l-a respectat. De asemenea, se susține că a plasat prostituate într-un hotel de lux de pe malul Mării Baltice.

Bartosz Weglarczyk, redactor-șef al Onet, a afirmat: „În tinerețe, Karol Nawrocki era șoferul care le ducea pe fetele 'comandate' de clienții Grand Hotel până la ușa camerei, de unde le și lua ulterior”.

La închiderea urnelor, prezența la vot a fost estimată la aproximativ 72%, comparativ cu 67% în primul tur, cu aproape 23 de milioane de polonezi exercitându-și dreptul de vot.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: alegeri campanie electorală Karol Nawrocki politică Polonia prezență la vot Rafal Trzaskowski scandaluri Uniunea Europeană
Autor: Paraschiv Dumitru