Putin respinge ultimatumul Europei și propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul

Putin respinge ultimatumul Europei și propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul

Cu toate acestea, liderul de la Kremlin a propus organizarea unor negocieri directe cu partea ucraineană în cursul acestei săptămâni.

Liderii Marii Britanii, Franței, Germaniei și Poloniei i-au transmis președintelui rus că, în absența unui acord imediat pentru o încetare a ostilităților, vor urma sancțiuni suplimentare și noi livrări de armament către Ucraina.

Alegeri 2025

20:31

Viktor Orban dă înapoi. Anunță că nu-l mai susține pe George Simion și sugerează maghiarilor să voteze împotriva acestuia.

18:54

Prima zi de campanie pentru prezidențiale: Simion a făcut o vizită în Londra, iar Nicușor Dan a participat la o ceremonie.

16:25

Crin Antonescu, ironic, despre cei doi candidați: Între cele două secte, nu ai unde să te ascunzi. Devii duşman rapid.

16:20

Ungurii din Transilvania se leapădă de Viktor Orban. Bisericile maghiare cer credincioșilor să voteze împotriva extremiștilor.

„Toți cei prezenți aici, împreună cu SUA, îl confruntăm pe Putin. Dacă este cu adevărat interesat de pace, acum are ocazia să o dovedească,” a declarat premierul britanic Keir Starmer, într-o conferință de presă comună a celor cinci lideri, desfășurată la Kiev.

Starmer a subliniat că liderii occidentali cer „o încetare a focului necondiționată, respingând condițiile impuse de Putin”, adăugând că, „dacă va întoarce spatele păcii, vom răspunde împreună cu președintele Trump și cu toți partenerii noștri – vom intensifica sancțiunile și vom crește sprijinul militar pentru apărarea Ucrainei, pentru a forța Rusia să revină la masa negocierilor”.

Citește și

Robert Fico râde de Uniunea Europeană și îi promite lui Putin că Slovacia va susține Rusia.

Vizită istorică la Kiev

Keir Starmer, Emmanuel Macron și Friedrich Merz au sosit împreună la Kiev sâmbătă dimineață, cu același tren, în timp ce Donald Tusk a călătorit separat. Liderii europeni s-au întâlnit cu președintele Volodîmîr Zelenski în centrul capitalei ucrainene, pentru discuții. Aceasta este prima vizită a lui Macron la Kiev de la vara lui 2022, iar pentru Merz – aflat la început de mandat – este prima vizită oficială în calitate de cancelar al Germaniei.

Reacția Rusiei a venit într-un briefing de presă organizat la Kremlin pentru presa rusă și televiziunile occidentale, aproape de ora 2 dimineața, ora locală, duminică. Putin a respins cererile de încetare a focului, dar s-a arătat deschis la negocieri directe cu Ucraina.

El a propus ca delegațiile celor două țări să se întâlnească joi, la Istanbul, pentru a începe discuțiile. „Nu excludem posibilitatea ca, în timpul acestor negocieri, să putem conveni asupra unor noi încetări ale focului,” a spus liderul rus.

Până acum, Ucraina și capitalele europene au cerut ca o încetare completă a focului să fie o condiție prealabilă pentru începerea negocierilor. Putin a părăsit conferința de presă – la care jurnaliștii au fost nevoiți să aștepte până la șapte ore, fără a răspunde la întrebări.

Casa Albă nu a oferit deocamdată un rezumat oficial al convorbirii telefonice și nu este clar dacă președintele Trump a făcut angajamente concrete în cazul refuzului lui Putin.

Administrația Trump și-a exprimat sprijinul pentru o încetare a focului de 30 de zile, ca un prim pas spre un acord de pace durabil. Ucraina și-a exprimat disponibilitatea de a implementa o astfel de măsură, dar Rusia a refuzat, condiționând acceptarea acesteia de oprirea totală a livrărilor de armament occidental către Kiev.

Reacția lui Dmitri Medvedev

Un semn timpuriu că Moscova ar putea ignora ultimatumul a venit din partea fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care a scris pe X: „Macron, Merz, Starmer și Tusk trebuiau să discute despre pace la Kiev. În schimb, aruncă amenințări împotriva Rusiei... Vi se pare inteligent? Băgați aceste planuri de pace în fundurile voastre pangender.”

În loc să răspundă cererilor occidentale, Rusia a declarat unilateral o încetare a focului de trei zile, începând cu 8 mai, despre care Kievul a spus că a avut ca scop evitarea atacurilor cu drone ucrainene asupra Rusiei în timpul celebrărilor prilejuite de împlinirea a 80 de ani de la victoria sovietică în al Doilea Război Mondial, organizate vineri la Moscova.

Până în prezent, Trump nu a comentat public convorbirea avută cu ceilalți lideri. Vineri, întrebat de reporteri în Biroul Oval dacă are un mesaj pentru Putin, el a răspuns: „Am un mesaj pentru ambele părți: opriți acest război. Terminați cu prostia asta. Ăsta e mesajul meu pentru amândoi.”

Deși până acum administrația Trump a părut mai dură față de Kiev decât față de Moscova, încep să apară semnale că atitudinea Washingtonului s-ar putea schimba, după o întâlnire pozitivă între Trump și Zelenski, care a avut loc la Vatican, în marja funeraliilor Papei.

Inclusiv vicepreședintele JD Vance, considerat unul dintre cei mai sceptici susținători ai Ucrainei, a criticat recent poziția Rusiei: „În acest moment, rușii cer un set de condiții și concesii pentru a pune capăt conflictului. Considerăm că cer prea mult,” a spus el.

Sursa stire:
Etichete: lideri europeni negocieri directe Putin război sancțiuni Ucraina
Autor: Paraschiv Dumitru