În timp ce președintele american afirmă că omologul său rus aspiră la pace, liderul de la Kremlin a declarat că este deschis la negocieri imediate, cu condiția respectării doleanțelor sale.
Cu alte cuvinte, Kremlinul își menține aceleași obiective ca în prima zi a invaziei. Kievul a subliniat însă că este imposibil să-și retragă trupele din regiunile ucrainene revendicate de Rusia.
Alegeri 2025
George Simion le-a promis susținătorilor de pe TikTok că va contesta rezultatul alegerilor.
Viktor Orban a comis o gafă în alegerile prezidențiale din România, risipind sprijinul maghiarilor din Transilvania.
Andrei Muraru, după alegerile prezidențiale, a afirmat: „România a ales să-și păstreze vocea pro-europeană și statutul de democrație.”
Presa internațională comentează alegerile din România, menționând că Nicușor Dan a zdrobit ambițiile unui susținător al lui Donald Trump.
Înainte de a discuta cu Vladimir Putin, Donald Trump a avut o consultare, de câteva minute, cu președintele ucrainean.
Convorbirea cu liderul rus a durat aproximativ două ore, iar la final, Trump s-a declarat mulțumit de rezultat.
„Cred că discuția a fost foarte constructivă. Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru un armistițiu și, mai important, pentru încetarea războiului. Condițiile vor fi negociate de cele două părți, deoarece doar ele cunosc detaliile pe care nimeni altcineva nu le-ar putea cunoaște”, a scris președintele american pe rețeaua sa socială.
În fața reporterilor, liderul de la Kremlin a afirmat că Rusia este pregătită să colaboreze cu partea ucraineană pentru elaborarea unui memorandum care să detalieze principiile unui plan de pace viitor.
Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Problema constă în dorința maximă a părților rusă și ucraineană de a căuta pacea și de a găsi compromisuri acceptabile. În același timp, aș dori să subliniez că, în linii mari, poziția Rusiei este clară. Cel mai important pentru noi este eliminarea cauzelor profunde ale acestei crize.”
Presa occidentală scrie însă că Trump și Putin nu au ajuns la rezultate concrete, dat fiind că președintele rus nu a făcut niciun compromis, reluând aceleași declarații ca înaintea negocierilor de la Istanbul.
Imediat după convorbirea cu Putin, Trump a avut o nouă discuție cu Zelenski, dar și cu liderii Comisiei Europene, ai Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei și Finlandei.
Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe: „Președintele a subliniat că obiectivul său este instituirea unei încetări a focului și încheierea acestui conflict, fiind obosit și frustrat de ambele părți.”
Potrivit Financial Times, europenii s-au convins că Trump nu este pregătit să exercite presiuni suplimentare asupra lui Putin pentru a-l determina să participe la negocieri.
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că toți participanții susțin Kievul. Vicepreședintele american JD Vance a observat că problema rămâne liderul rus.
„Sincer, cred că președintele Putin nu știe exact cum să iasă din acest război. Are un milion de soldați sub arme și și-a reconfigurat întreaga economie pentru a susține acest conflict.”
Pe de altă parte, Volodimir Zelenski a menționat că Ucraina nu va retrage trupele din regiunile solicitate de Rusia, așa cum își dorește Kremlinul.
„Dacă Rusia pune condiții pentru retragerea trupelor noastre de pe teritoriul nostru, înseamnă că nu dorește o încetare a focului și nu vrea ca războiul să se încheie.”
Zelenski a adăugat că ia în considerare o nouă întâlnire a celor patru echipe de negociatori din Ucraina, Rusia, Statele Unite și Europa, așteptând o propunere din partea Moscovei.